Infracționalitate
Tânăr bihorean, prins la furat într-un ABC din Simeria
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, a fost prins de polițiștii simerieni în timp ce încerca să comită un furt, dintr-un magazin alimentar de pe raza localității. Bihoreanul a fost observat, în timp ce „se spetea” să deschidă ușa magazinului, în jurul orei trei dimineața, de o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Simeria. Acesta încerca să forțeze butucul ușii de acces, însă nu a reușit să ducă acțiunea la bun sfârșit, fiind încolțit de oamenii legii. Poliţiştii continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat.






