Infracționalitate
Tâlhărie într-un bar din Deva
Trei bărbaţi sunt căutaţi de poliţişti după ce au tâlhărit personalul unui bar din Deva şi un client al localului. Totul s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 4:00. Angajatul unei firme de pază a anunţat poliţia că trei persoane mascate au intrat în incinta unui local din municipiu și, prin amenințare cu cuțitul, au sustras suma de 900 de lei, bani proveniți din încasări și un telefon mobil, aparținând unui client. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.






