Studenţi din cinci ţări, în vizită de documentare la ferma avicolă de la Mintia
Studenţi din cinci ţări s-au aflat în această perioadă într-o vizită de studii la fermele din România. Vizita studenţilor face parte din programul de studii European Agriculture Trip 2012 susţinut de Evonik Industries – singura companie din lume care produce şi comercializează aminoacizi esenţiali folosiţi în alimentaţia animalelor.
Zece studenţi şi doctoranzi de la universităţile din Europa, specializaţi în alimentaţia animalelor şi producţia de hrană pentru animale, vizitează în cadrul programului de studii mai multe ferme din ţară şi din Europa. Cinci dintre aceştia au ajuns şi în România pentru un schimb de experienţă, iar ieri, aceştia au vizitat fermele AVIS din localitatea Mintia.
Studenţii culeg informaţii de la fermele din România
Prima “escală” a studenţilor şi a reprezentanţilor Evonik a fost în judeţul Alba, la Transavia, la fabrica de nutreţuri combinate. Ieri, la primele ore ale dimineţii, după o seară românească petrecută la Conacul Archia, unde s-au înfruptat din delicioasele sărmăluţe, studenţii au ajuns la fermele AVIS. Aici, cei cinci studenţi au vizitat fermele de găini ouătoare, le-a fost prezentată tehnologia modernă de producţie şi condiţiile în care sunt păstrate păsările. A urmat apoi vizita la ferma de pui şi abatorul din comuna Şoimuş, unde studenţilor le-a fost explicat întregul proces de producţie şi s-au putut documenta. “În cadrul programului de studii sunt efectuate vizite în mai multe ţări. Evonik a dorit să arate următoarei generaţii de zootehnişti care este situaţia în acest moment şi trendul de viitor. Întreaga industrie va fi promovată şi vrem să arătăm că lucrurile nu sunt aşa cum se discută şi cum se crede, şi anume că se bagă hormoni în carne sau se injectează. În România au fost alese trei ferme. Avem un traseu bine stabilit, iar mâine (n.red. azi) continuăm vizita în judeţul Bihor la o fermă de porci. La finalul programului de documentare, studenţii vor întocmi un raport şi vor fi promovate pe facebook toate fermele vizitate. Vor fi postate fotografii, filmuleţe, un scurt text de prezentare”, a precizat reprezentantul Evonik, Cristina Dolete.
Primiţi cu braţele deschise la fermele AVIS
La fermele AVIS, grupul de studenţi a fost întâmpinat de administratorul societăţii, Alina State. “Ca firmă suntem onoraţi că am fost aleşi de Evonik în vederea acestui schimb de experienţă, traseul studenţilor cuprinzând doar trei ferme din ţară. A fost o experienţă interesantă în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, dar şi datorită faptului că în alte ţări se face cercetare adevărată în sensul că studenţii lucrează la tezele de doctorat şi nu plagiază. Şi ei s-au simţit bine la ferma noastră”, a precizat Alina State. Vizita studenţilor străini a fost sursă de inspiraţie pentru conducerea AVIS 3000. “Întâlnirea cu studenţii ne-a dat ideea ca pe viitor să invităm grupuri de copii de la şcoli ca să viziteze fermele noastre. Şi nu doar elevi. Poate pe viitor o să organizăm Ziua Porţilor Deschise la fermele AVIS”, a conchis Alina State.
“Eu trebuie să fac o lucrare pentru absolvire şi am avut câteva lucruri de pregătit. Suntem toţi aici pentru a intra în legătură cu studenţi din alte ţări să ne cunoaştem, să vizităm ferme şi în acest fel să dobândim şi experienţă. A fost plăcut să vizitez fermele de aici. Nu am mai fost într-o asemenea fermă în Germania, dar mi-a plăcut foarte mult, iar condiţiile de aici mi se par foarte bune” – Anja Winkelbach, Germania.
“După ce am vizitat ferma modernizată şi am văzut-o şi pe cea veche, consider că este o metodă foarte bună prin care sunt valorificate vechile clădiri. Condiţiile sunt foarte bune. Este impresionantă capacitatea, dar şi condiţiile de producţie. Am mai fost şi în alte ferme din alte ţări şi nu este nicio diferenţă între fermele de aici şi cele pe care le-am văzut. Sunt aceleaşi echipamente, aceeaşi rasă de găini, aceleaşi sarcini pe care trebuie să le îndeplinească personalul. Este posibil să existe şi diferenţe, dar nu le-am sesizat” – Scott Somerville, Marea Britanie.
“Am fost trimis de către Evonik să vedem cum funcţionează sistemul de producţie aici. Pentru mine este un adevărat avantaj. Păsările de aici au condiţii de trai foarte bune, lucru care este foarte important. Se întâmplă ca într-un asemenea sistem de producţie fermierii să nu aibă în vedere condiţiile în care trăiesc animalele sau păsările. În Polonia avem acelaşi nivel de producţie” – Pawel Konieczka, Polonia.
“Eu sunt din Filipine, dar studiez în Belgia. Pentru mine este prima dată când văd atât de multe găini laolaltă. Este o experienţă plăcută. Nu am vizitat ferme din Filipine şi nu pot face o comparaţie, dar condiţiile pe care le-am găsit aici sunt foarte bune. Găinile sunt sănătoase şi totul mi se pare ok” – Alis Realm, Filipine
“Sunt aici cu echipa Evonik. Pentru mine este o experienţă interesantă. În Brazilia noi nu avem legislaţie pentru bunăstarea animalelor. Ce am văzut aici este noul trend în materie de creştere a păsărilor, iar Brazilia va trebui să îşi adapteze legislaţia ca să poată exporta produsele. Este foarte interesant pentru mine. Văd că aici totul s-a schimbat faţă de cum era şi Brazilia va trebui să se adapteze” – Paulo Campos, Brazilia.






