glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Stop, agresiunilor din licee! Polițiștii hunedoreni derulează campania ,,Săptămâna prevenirii criminalității” (GALERIE FOTO)

Oamenii legii din județul Hunedoara derulează, începând de ieri, campania ,,Săptămâna prevenirii criminalității”. O acțiune prin care polițiștii își doresc să îi facă pe hunedoreni să conștientizeze riscurile la care sunt expuși în viața de zi cu zi, fără să își dea seama. Campania este la a X-a ediție, iar anul acesta, oamenii legii vizează prevenirea delincvenţei juvenile, victimizarea minorilor, furturilor, înşelăciunilor, a tâlhăriilor stradale, dar și prevenirea infracţiunilor de criminalitate organizată şi asigurarea siguranţei rutiere.

În judeţul Hunedoara poliţiştii structurii de Analiză şi Prevenirea  Criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Astfel, în cadrul întâlnirilor şi acţiunilor organizate vor fi abordate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, importanţa protejării bunurilor proprii, precum şi siguranţa rutieră. În cadrul acestora, poliţiştii hunedoreni se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori, psihologi şcolari, proprietari de autoturisme, locuinţe, vârstnici şi conducători auto.

,,Stop bullying me!”

Prima zi a campaniei de prevenire a criminalității a avut loc ieri, și a avut drept țintă tinerii liceeni din județul Hunedoara. Fenomenul de ,,bulling” a fost cel care a fost anul acesta în atenția oamenilor legii. ,,Bullingul” este o formă de intimidare manifestată prin comportamente directe, intenționate, de tachinare, amenințare, lovire și furt, care sunt inițiate de unul sau mai mulți elevi împotriva altui coleg, a unei victime. Termenul vine din englezescul,,bully”, care înseamnă ,,bătăuș” sau ,,huligan”, și este imaginea acelui tânăr, liderul unei găști, care își terorizează colegii zilnic, le fură pachetul sau banii, și toți trăiesc cu teama de a fi agresați de el. De asemenea, un alt exemplu pentru termenul de ,,bulling” este acel grup de fete populare, care se îmbracă după ultima modă, vin cu mașini la școală și complotează mereu împotriva unei persoane lipsite de apărare. ,,Fenomenul de bullying se manifestă și în județul Hunedoara, la fel ca în liceele din toată țara. Acesta poate să aibă anumite valențe, mai mici sau mai mari, în funcție de tipul de persoane care îl săvârșesc și în funcție de tipul de victime. Avem în vedere și acest fenomen și suntem convinși că în cele din urmă reușim să îi punem capăt”, a declarat comisarul șef Liviu-Gabriel Dumitru, șeful IPJ Hunedoara. Din statisticile naționale reiese faptul că 1.600 de elevi chiulesc zilnic de la școală din cauza agresiunilor repetate, iar 1 din 10 elevi abandonează școala din această cauză. Potrivit polițiștilor, multe dintre infracțiunile comise cu violență, din unitățile școlare, au la bază bulling-ul.

Un proiect ,,made în Hunedoara”

Proiectul ,,Prevenirea Bullying-ului în liceele hunedorene” a fost inițiat în parteneriat cu Fundaţia „Conexiuni” Deva şi co-finanţat de Consiliul Judeţean Hunedoara, și va fi implementat în municipiile Hunedoara şi Petroşani, în perioada următoare, octombrie – decembrie 2015. Proiectul este continuarea unei „bune practici” realizată deja, în municipiul Deva, în perioada mai – iunie 2015, sub sloganul „BULLYnă albă pentru toleranţă”. Au participat în proiect 25 de elevi, 174 de profesori şi 27 de părinţi, care au fost informaţi despre consecinţele grave şi manifestările cyberbullying-ului şi a fenomenului de bullying în rândul adolescenţilor. Ieri, în cadrul campaniei de prevenire a criminalității, polițiștii hunedoreni au organizat o acţiune stradală, în centrul municipiului Deva, constând într-o expoziţie foto umană, un lanţ uman, realizată de elevi de liceu, care au purtat tricouri inscripţionate cu mesaje preventive şi au expus fotografii realizate de ei, cu ipostaze de bullying din şcolile lor.
Tot în prima zi a campaniei, în toate municipiile şi oraşele din judeţ, poliţiştii de proximitate au participat la activităţi de instruire a elevilor din clasele gimnaziale, în care au distribuit pliante cu sloganul „Siguranţă de nota 10” şi au transmis recomandări preventive despre siguranţa minorilor la şcoală şi acasă.

Back to top button