glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Ştiinţa Petroşani are jucătorii la final de contract

După ce a terminat pe locul 5 în Divizia Naţională de Seniori (DNS) la rugby în sezonul competiţional 2017 – 2018, Ştiinţa Petroşani va trebui să îşi definitiveze lotul pentru noua ediţie de campionat care va începe în toamna acestui an. Concret, ca în fiecare sezon dealtfel, este foarte posibil ca unii dintre cei mai buni rugbyşti de la echipa din Valea Jiului să plece la grupări de unde au oferte financiare mai bune şi astfel să înceapă la echipă o nouă reconstrucţie, cu jucători noi, “eternul blestem al formaţiilor studenţeşti”, cum se exprima Emil Drumea, managerul Ştiinţei.

“Majoritatea jucătorilor Ştiinţei sunt la final de contract. Abia în luna iulie vom vorbi cu ei, vom vedea ce planuri are fiecare şi vom negocia cu fiecare jucător în parte. Până atunci nu vă pot spune nimic concret despre reunirea echipei. Dar nu e ceva de speriat, nu e nimic de nerezolvat”, a declarat Eduard Edelhauser, prorectorul Universităţii Petroşani, implicat direct în conducerea echipei de rugby, citat de presa locală din Valea Jiului.

Termenul limită de înscriere în Divizia Naţională este 31 iulie, iar până atunci cluburile din acest eşalon trebuie să îşi exprime şi opţiunile pentru una dintre cele două variante competiţionale propuse de Biroul Federal. Reamintim, începând cu sezonul 2018 – 2019 DNA şi Divizia A (fostul al treilea eşalon valoric) au fost comasate într-o singură competiţie, care ar urma să adune la start 12 formaţii. Există varianta unui campionat clasic, cu tur – retur şi play-off, şi cea a alcătuirii a două serii de câte şase echipe, pe criterii geografice, tot cu play-off la final.

Sezonul pentru echipele din acest eşalon va începe cu deja tradiţionalul Campionat Naţional de Rugby în 7 (CNR7), cu trei turnee programate în datele de 25 august, 1 septembrie şi 9 septembrie. Locaţiile urmează a fi stabilite după înscrierea echipelor şi dorinţa acestora de a organiza aceste turnee.

 

Vezi și

Close