glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Ştiinţa joacă azi la Petroşani restanţa cu Municipal Galaţi

Cum nici rugbyul nu a scăpat de rigorile vremii, la fel ca şi fratele-fotbal, şi aici prima etapă a returului – programată iniţial pe 24 martie, când iarna tocmai revenise în forţă – a trebuit reprogramată. Astfel, runda cu numărul 9 din Divizia Naţională de Seniori se dispută în trei zile diferite, astăzi urmând să aibă loc două dintre partide, între ele şi cea în care joacă Ştiinţa.

Cronologic, ieri s-a disputat întâlnirea dintre SCM Gloria Buzău şi CSU Aurel Vlaicu Arad (nu dispunem de rezultat la ora închiderii ediţiei). Astăzi se joacă Ştiinţa Petroşani – RC Municipal Galaţi şi CS Năvodari – Bucovina Suceava, ambele cu începere de la ora 10. Ultima partidă a etapei, RC Bârlad – Tomitanii Constanţa, a fost re-reprogramată în 3 mai.

În clasamentul Diviziei Naţionale conduce formaţia Tomitanii cu 36 de puncte, urmată de Gloria cu 36 şi Năvodari cu 33 de puncte. Fiecare dintre ocupantele podiumului are câte şapte victorii şi două înfrângeri, punctele bonus fiind cele care fac departajarea. Pe locul 4 – ultimul care duce în play-off – se află echipa din Bârlad cu 29 de puncte, urmată la o distanţă de zece puncte de Ştiinţa. Adversara de azi, RCM Galaţi, se află pe locul 6, cu 11 puncte. Încheie plutonul Bucovina Suceava cu 8 puncte şi CSUAV Arad cu 6 puncte. După cum se vede, numai o victorie în faţa gălăţenilor – însemnând totodată şi o revanşă pentru acea înfrângere cu 36 – 15 din turul campionatului – i-ar mai păstra pe rugbyştii petroşăneni în cursa de urmărire a Bârladului spre a prinde la potou poziţia care duce în semifinalele pentru locurile 1 – 4.

etapa 9 DNS la Rugby

Gloria Buzău – CSUAV Arad (în tur 36 – 17)

Ştiinţa Petroşani – RCM Galaţi (în tur 15 – 36)

CS Năvodari – Bucovina Suceava (în tur 47 – 29)

RC Bârlad – Tomitanii Constanţa (în tur 6 – 46)