Stejărel Ionescu lansează două volume de versuri la Deva
Pasionații de poezie au ocazia să ia parte săptămâna aceasta la un eveniment cultural inedit. Este vorba despre lansarea volumelor de versuri intitulate „Rătăciri în timp” și „Pe drumul oaselor” al căror autor este poetul Stejărel Ionescu. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și va avea loc în data de 5 noiembrie 2014, de la ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr. Volumele sunt lansate chiar în ziua în care poetul Stejărel Ionescu împlinește 59 de ani, fiind născut la 5 noiembrie 1955, la Uroi (Simeria). Primul volum „Rătăciri în timp”, este o culegere de poezii apărute în șase volume, începând cu volumul de debut. Este o antologie de versuri reprezentative pentru creația poetică a lui Stejărel Ionescu. Volumul „Pe drumul oaselor” este structurat sub forma unui triptic – Călătoria, Privighetorile nopții, Zborul – tema recurentă fiind aceea a morții și a misterului acesteia. Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene, cele două noi volume propun, și de această dată, o viziune originală, profundă, a marilor interogații care preocupă și frământă de milenii ființa umană în general și personalitatea poetului în mod deosebit. Cu prilejul lansării, iubitorii de poezie vor purta un dialog cu autorul volumelor și vor avea plăcuta surpriză să descopere în Stejărel Ionescu un poet dăruit cu talent, sensibil și bun stăpânitor al tehnicilor poetice.






