glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Statul lasă Mintia de izbelişte tocmai când ar fi mai mare nevoie de ea

De o săptămână, România importă cantitatea de energie pe care ar fi putut să o producă termocentrala de lângă Deva

O premieră tristă pentru ţara noastră: când e ger suntem importatori de energie. Asta în timp ce o capacitate de producţie importantă, cum este cea de la Mintia, mai are puţin şi este aruncată la fier vechi. Indiferenţa guvernului (iar aici ne referim la toate guvernările din ultimii 10 – 15 ani) i-a adus aici pe energeticieni. În condiţiile actuale, angajaţii de la Mintia se întreabă, oarecum logic, dacă, nu cumva, termocentralei i se pregăteşte sfârşitul. Directorul CEH spune însă că acest lucru nu se poate întâmpla, cel puţin nu în următorii trei ani.

Decum s-a pus gerul şi peste România, ţara noastră importă zilnic aproximativ 1.000 de MgWh. Capacităţile energetice autohtone sunt depăşite de consumul intern crescut. Nu mai departe de aceeaşi perioadă a anului trecut, România era exportator de energie. În ianuarie 2016 până şi Complexul Energetic Hunedoara reuşea să facă un profit frumuşel, de vreo 16 milioane de lei, datorită preţurilor mari de pe piaţa energiei, în unele momente duble faţă de costurile (extrem de ridicate) de producţie a megavatului la CEH. Iar profitul se realiza prin intermediul Termocentralei Mintia. În ianuarie 2019, Termocentrala Mintia funcţionează cu o jumătate de grup (începând de marţi) şi produce 80 de MgWh. Ar putea produce 600, iar puterea sa instalată este de 1000 -exact cât importă România în fiecare zi dintr-o perioadă geroasă. Mai rău, angajaţii de aici încep să se teamă că nu vor mai prinde încă o iarnă pe actualele locuri de muncă.

Alarmă falsă?

Mai ales în a doua jumătate a anului trecut, Sindicatul „Solidaritatea” din cadrul Termocentralei Mintia a făcut memorii peste memorii şi adrese peste adrese către Ministerul Energiei, Preşedinţie şi prim-ministru încercând să afle care sunt, concret, intenţiile „patronului” (statul român) în ce priveşte unitatea energetică de lângă Deva. Liderul sindicatului amintit, Cristian Iştoc, spune că nu a primit niciun răspuns oficial, aşa că oamenilor nu le rămâne decât să încerce să „filtreze” informaţiile şi zvonurile care nu contenesc: „Luni a avut loc la Bucureşti o întâlnire la care noi nu am fost invitaţi unde, din informaţiile noastre, s-a creionat salvarea doar a Termocentralei Paroşeni şi a minei Livezeni. Dacă această informaţie se adevereşte, nouă nu ne rămâne decât să informăm oamenii şi să vedem cine mai are chef să stea să fie bătaia de joc a guvernanţilor până în primăvară. Pe 10 martie se pare c-ar fi un termen fixat pentru divizarea CEH. Avem motive să credem că Mintia va fi, efectiv, sacrificată”.

Samuel Dioane: „Mintia va mai funcţiona cel puţin trei ani”

Directorul CEH, Samuel Dioane, respinge ipoteza lansată de Cristian Iştoc şi spune că la întrunirea de la Bucureşti nu s-a discutat în niciun moment despre vreo soluţie pentru Complex care să presupună „sacrificarea Mintiei”, cum se exprimă Cristian Iştoc. „A fost o întâlnire la care am participat noi, reprezentanţi ai Ministerului Energiei, ANRE, Consiliului Concurenţei, Ministerului de Finanţe şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Mintia nu poate fi oprită prea curând pentru că nu avem ce pune în loc. Se vorbeşte despre un grup pe gaz metan la Mintia, dar construirea acelui grup ar dura vreo trei ani. Aşa că Mintia va funcţiona cel puţin trei ani de acum încolo. Asta este situaţia la momentul în care vorbim. În ce priveşte divizarea s-au făcut n scenarii, dar orice variantă poate fi pusă în aplicare doar după ce se tranşează în instanţă disputele privind insolvenţa. Un prim dosar este încă pe rol, iar un al doilea ar urma, cel deschis de creditorii CEH. Deci e o chestiune de durată. Angajaţii de la Mintia nu au motive să se teamă pentru locurile lor de muncă în următorii trei ani. De ce nu reuşim să facem profit? Asta e consecinţa lipsei investiţiilor în minerit şi termocentrala Mintia. Dar nu sunt eu în măsură să evaluez ce s-a făcut şi nu s-a făcut la vremea respectivă. Noi trebuie să facem ce putem face acum. Dacă se va ajunge la faza unei divizări a activităţilor, sunt sigur că se va găsi o soluţie optimă, astfel încât nimeni să nu rămână pe dinafară”.