Stație de autobuz „high-tech”, în Deva
Devenii au cinci stații noi de autobuz, patru dintre ele construite pe modelul clasic, iar una high-tech, de o înaltă tehnologie, cu aer condiționat, sistem audio și porturi USB pentru încărcarea telefoanelor mobile.
Patru dintre cele cinci stații au fost amenajate pe Bulevardul Decebal (în zona Casei Judeţene de Pensii), pe strada Mihai Eminescu (în zona Astoria şi a blocurilor Mintiei) şi pe Bulevardul 22 Decembrie (în zona Bisericii din Ceangăi). A cincea staţie este amplasată în zona „Opera”, are o capacitate mai mare decât modelul clasic şi beneficiază de un design modern. În plus, oferă călătorilor o şedere plăcută, fiind dotată cu echipamente de ultimă generaţie – porturi USB pentru încărcarea telefoanelor, sistem audio şi aparat de aer condiţionat cu inverter – o tehnologie nouă, cu consum mai mic de energie, definită prin însuşirea aparatului de a-şi modula capacitatea în funcţie de nevoia de răcire sau încălzire. Staţia de la „Opera” este prima de acest tip din municipiul Deva, iar locaţia a fost aleasă ţinând cont de faptul că este poziţionată pe cinci dintre cele șapte trasee ale mijloacelor de transport în comun, iar aici au acces inclusiv operatorii de transport public intrajudeţean. „Municipalitatea are în vedere înlocuirea tuturor staţiilor de autobuz din oraş, după un program etapizat, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport în comun, a siguranţei şi confortului călătorilor. În acelaşi timp, autorităţile fac apel la cetăţeni să aibă un comportament civic, responsabil faţă de toate bunurile de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea sau distrugerea acestora, prin orice mijloc, fiind sancţionate de lege”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Deva.







Parcă era vorba și de ceva wifi, în aceste stații…
Ce culori frumoase….e sponsorizare?