Spumă şi doi acoliţi ai săi, aşteptaţi să se predea
Doar 11 inculpaţi în Dosarul “Spumă şi Bibanu” din 14 pentru care s-au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au ajuns, marţi seară, în arest. Spumă şi doi acoliţi ai săi sunt încă “lipsă la apel”.
Constantin Nicolae Bumbaru, Cristian Bogdănel Niţu, Marius Constantin Brelian, Ioan David, Marian Diaconu, Adrian Ionut Dubar, Emilian George Igna, Vasile Sorin Precup şi Victor Surlaţiu şi-au făcut, marţi, bagajele şi s-au predat poliţiştilor. Aceasta, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv la pedepse cu închisoarea între patru şi cinci ani pentru constituire de grup infracţional, şantaj, înşelăciune, favorizarea infractorului şi ultraj contra bunelor moravuri. Cu toate că au primit aceste pedepse, aceştia mai au, practic, de executat doar câteva luni de închisoare, deoarece mare parte din pedepse le-au ispăşit cât timp au stat în arest preventiv.
Trei, lipsă la “apel”
Poliţiştii hunedoreni mai au de pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre acestea îl vizează pe Lucian Gheorghe Sârbu, zis Spumă, dar şi pe doi dintre acoliţii acestuia. Potrivit unor surse, Spumă s-ar afla în străinătate şi le-a spus unor “tovarăşi” ai săi că urmează să se întoarcă în ţară şi să se predea până la sfârşitul acestei săptămâni. În cazul în care cei trei “rătăcitori” nu vor “accepta întâlnirea” cu poliţiştii, vor fi daţi în urmărire.






