Spania este prima finalistă a Europeanului!
Ibericii lui Vicente del Bosque au reuşit hattrick-ul. “Furia roja” şi-au trecut în cont cel de-al 9-lea meci consecutiv fără gol încasat, în fazele finale ale EURO şi CM. După ce s-a răzbunat pe Franţa, ultima echipă care a eliminat-o de la CM (2006), Casillas&Co au repetat experienţa şi cu Portugalia, ultima echipă care a scos-o de la EURO (2004), de care au trecut la penalty-uri.
După o semifinală sedată, spaniolii şi-au croit drum spre finala de pe 1 iulie, de la Kiev. Acolo vor încerca ce n-a reuşit nimeni până acum: să cucerească trei titluri consecutive.
Primul act, cel mai slab de la actualul European
Patru din patru. Bilanţul Spaniei în semifinalele unui turneu final, fie el european sau mondial, era imaculat înaintea penultimului act al Euro 2012, împotriva Portugaliei. Însă spaniolii păreau că se tem de adversarul din semifinale, care le aplicaseră un sec 4-0 în noiembrie 2010, într-un amical de tristă amintire pentru actuala campioană europeană. Iar debutul de meci le-a aparţinut portughezilor, Casillas fiind pus la încercare cu mingi periculoase expediate în careul iberic de Veloso sau Ronaldo. Deşi a continuat să îşi impună jocul poziţional, huiduit de suporterii lusitani şi încununat cu “ole”-uri de propriii fani, Spaniei i-a lipsit ceva în avanposturi. Negredo, inovaţia lui Del Bosque pentru semifinale, a fost inexistent, în timp ce Silva şi Iniesta nu au găsit combinaţia potrivită pentru a desface lacătul defensivei lusitane. Nu e de mirare astfel că prima repriză a semifinalei a devenit cea mai slabă de la Euro 2012, cu un singur şut expediat pe spaţiul porţii în primele 45 de minute!
Animaţie, doar în prelungiri
Agonia a continuat şi după reluare. Del Bosque se convinge că titularizarea lui Negredo n-a fost o idee prea bună. Intră Fabregas. Ritmul nu creşte însă deloc, ba mai mult lasă impresia că poate fi mai lent chiar şi decât în prima parte. Dovada: Iniesta izbuteşte primul şut cadrat pe spaţiul porţii de abia-n minutul 67. Nici lusitanii nu se încumetă şi şahul de pe dreptunghiul verde continuă. Trupa lui Bento se retrage treptat pe semicerc, ca la handbal, în aşteptarea atacurilor spaniole, dar ele nu vin, confirmate şi de faptul că Xavi ia un loc pe bancă înainte de ultimul fluier. Ronaldo iroseşte cu nonşalanţă şansa de a rămâne-n istorie şi meciul se prelungeşte cu încă o jumătate de oră. Campionii en-titre îşi canalizează ultimele eforturi, câte puţin, în fiecare din cele două “sferturi”. Fără consecinţe pe tabelă. Şi finalista se decide la “loterie”. Rui Patricio îi ghiceşte intenţiile lui Xabi Alonso. Casillas pe cele ale lui Moutinho, se merge în continuare cap la cap. Pepe şi Iniesta înscriu, la fel ca şi Pique şi Nani. Sergio Ramos face linişte cu o “scăriţă” care face uitat penalty-ul irosit în semifinala cu Bayern şi-apoi lasă calificarea pe umerii “colosului” Bruno Alves. Acesta clachează şi ţinteşte bara. Fabregas spune “gracias” şi, spre disperarea unui Ronaldo înmărmurit, trimite Spania în finală. Pentru a treia oară la rând! “La Roja” e egala Republicii Federale Germane, singura naţiune care a jucat trei finale consecutive, într-un interval de patru ani, între 1972 şi 1976.
