Șoferul care a provocat accidentul de la halta Geoagiu, în care un om a murit, a condus băut
Polițiștii hunedoreni susțin că șoferul care a provocat accidentul din noaptea de marți spre miercuri, din zona haltei Geoagiu, a urcat băut la volan.
Șoferul are 59 de ani și este din Cugir. El conducea pe DN 7, din direcția Orăștie – Sebeș și, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a lovit cu mașina parapeții sensului giratoriu din zona intersecției spre Romos / halta Geoagiu, a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un gard din plăci din beton, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.
“În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din oraşul Cugir, pasager, şi rănirea conducătorului auto și a altor doi pasageri, în vârstă de 59 şi 71 de ani, ambii din oraşul Cugir. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat de 0,62 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.







One Comment