S-a înjunghiat și a povestit că a fost tâlhărit pentru nu a afla nevasta că a cheltuit 500 de lei
Întâmplare de râsul lumii în comuna Teliucu Inferior. După ce a cheltuit 500 de lei, un bărbat de 75 de ani s-a înjunghiat în zona inimii și i-a povestit soției că a fost tâlhărit de doi mascați.
Soția “victimei” a luat legătura cu Poliția municipiului Hunedoara, care a început să investigheze cazul. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că, în momentul în care a plecat de acasă spre magazinul din localitate, a fost abordat de doi bărbați care aveau fețele mascate. Unul l-a prins de mâini, i-a scos portofelul din buzunarul pantalonului şi i-a furat 500 de lei, iar celălalt l-a lovit cu un obiect înțepător în zona pieptului, după care cei doi au fugit.
Bărbatul a fost transportat la Urgența Spitalului Municipal din Hunedoara pentru a primi îngrijiri medicale. În urma unei intervenții chirurgicale, plăgile suferite au fost suturate. Dar, în urma cercetărilor, povestea bărbatului n-a mai stat în picioare.
“Poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce se afla în fața imobilului în care locuieşte, s-a înjunghiat în zona inimii. Acesta se pare că a recurs la acest gest pentru a justifica lipsa sumei de bani pe care a reclamat că i-ar fi fost sustrasă. În acest caz urmează a fi schimbată încadrarea juridică a faptei reclamate, cercetările în cadrul dosarului penal constituit fiind coordonare de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.






