SMID – în sfârşit, o licitaţie finalizată
Ieri a fost semnat primul contract de lungă durată pentru operare în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Hunedoara. Autorităţile judeţene sunt sub presiune: până la 31 decembrie trebuie să semneze alte patru contracte de operare, iar lucrurile nu arată încă foarte bine.
Ieri la sediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Deşeuri” a fost semnat contractul pentru operarea serviciilor de colectare şi transport al gunoiului menajer din zona Brad (municipiul amintit şi întreaga zonă nordică a judeţului). Câştigătoarea licitaţiei a fost desemnată asocierea SC BRAI – CATA SRL şi SC TED TRANS SRL. Valoarea contractului este de aproximativ 20 milioane de lei fără TVA (cu 3 milioane mai puţin faţă de cea estimată iniţial), iar acesta se va întinde pe durata a opt ani. Tariful perceput de asocierea amintită pentru colectarea şi transportul gunoiului este de 2,78 de lei, de persoană, pentru mediul rural şi 6,39 lei de persoană pentru mediul urban. Tariful pentru firme este de 164,67 lei pe tonă fără TVA. La toate aceste tarife se vor adăuga banii solicitaţi de operatorul deponeului ecologic Bârcea Mare. Pentru populaţie, tarifele totale nu pot depăşi, în 2017, 3 lei pentru mediul rural şi 8 lei de persoană pentru mediul urban, conform proiectului implementat de Consiliul Judeţean. Acestea sunt tarifele maximale la nivel de judeţ pentru perioada 2017 – 2020. Peste doi ani, tarifele maximale sunt stabilite la 3,3 lei de persoană, pe lună, pentru mediul rural şi 8,7 lei pentru mediul urban.
Una bună, patru mai puţin…
„Contractul de operare este făcut, acum asocierea de firme trebuie să negocieze cu operatorul deponeului ecologic tariful de depozitare. Asocierea câştigătoare are termen de mobilizare 90 de zile, timp în care, împreună cu ADI Deşeuri şi cu primăriile din zonă, trebuie să stabilească toate detaliile, trasee, puncte de colectare şi aşa mai departe. Ne bucurăm că am reuşit să «spargem gheaţa» şi să semnăm primul contract”, ne-a declarat Nicolae Panţa, directorul ADI „Deşeuri” Hunedoara. Conform lui Nicolae Panţa, licitaţiile pentru celelalte trei zone de colectare din judeţ sunt, momentan, blocate. Pentru zonele Valea Jiului şi Centru evaluarea ofertelor s-a finalizat, însă firmele clasate pe locul 2 au contestat rezultatele. Pentru zona Haţeg nu s-a finalizat evaluarea ofertelor, însă o firmă care a fost descalificată din procedură a contestat decizia la CNSC. „Nu putem estima când vom ajunge la un rezultat definitiv şi cu aceste licitaţii. Sperăm să fie cât mai devreme. Până acum noi am avut câştig de cauză în toate contestaţiile care au ajuns în instanţă”, adaugă directorul ADI „Deşeuri” Hunedoara. În acelaşi timp, şi licitaţia pentru desemnarea unui operator de lungă durată al deponeului ecologic de la Bârcea Mare aşteaptă să fie reluată, pentru a treia oară, luna aceasta.







Da ar fii perfect daca dupa ce cetatenii asa cum pot ei se straduie sa separe gunoiul , nu ar venii o singura masina si ar incarca totul la un loc, cu nepasare si bataie de joc.