glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Situaţie neschimbată în Liga a IV-a, Şoimul Băiţa păstrează avansul

Liga a patra şi-a derulat la sfârşitul săptămânii trecute meciurile etapei cu numărul 15. Doar Aurul Certej a reuşit un egal în deplasarea de la Metalul Crişcior Brad, în rest gazdele şi-au adjudecat toate punctele puse în joc.

Singura surpriză a rundei s-a consemnat la Petroşani, unde Universitatea a dispus cu 3 – 1 de Aurul Brad, una dintre formaţiile cotate cu şanse la promovare înaintea începerii returului. Brădenii însă au înregistrat două înfrângeri în primele două meciuri din acest an şi au pierdut – se pare definitiv – contactul cu prima poziţie.

În urma rezultatelor înregistrate, clasamentul a suferit doar o modificare minoră, rocada de pe locurile 6 şi 7 între Retezatul Haţeg şi Gloria Geoagiu, echipă retrasă din campionat. Şoimul Băiţa a rămas lider, cu avans de 5, respectiv 7 puncte faţă de urmăritoarele Hercules Lupeni şi Inter Petrila.

Şoimul Băiţa – Minerul Uricani  9 – 1

„Dacă tratăm meciul serios nu vom avea probleme”, spunea înainte de acest joc Adrian Pepenar, antrenorul – jucător al Şoimului Băiţa. Şi, după cum se poate vedea după scor, liderul Ligii a patra a luat meciul foarte în serios şi a făcut un galop de sănătate. „M-a bucurat mult atitudinea băieţilor în acest meci. Au demonstrat seriozitate şi concentrare pe tot parcursul celor 90 de minute, nu doar până la un anumit scor. În rest, v-am mai spus, nu ne interesează ce fac urmăritoarele, noi trebuie să ne câştigăm jocurile noastre, pentru că astfel nu depindem de nimeni. Încă nu ne gândim la promovare, mai e mult până acolo. Luăm toate meciurile pe rând, aşa cum vin ele, iar următorul este în deplasare la Vulcan. Vulcanul este o echipă arţăgoasă, dacă îi laşi să joace îţi pun probleme. Noi trebuie să ne impunem stilul, să ne facem jocul nostru şi să venim cu cele trei puncte”, a declarat Adrian Pepenar pentru „Glasul Hunedoarei”.

ŞOIMUL: Ursu – Popovici (min. 46 Petresc), Sevastiţa, Şoit, Blaga (min. 54 Al. Cîrdei), Stamatin (min. 46 Dărăban), Mateescu (min. 54 Benea), Pepenar, Vîrlan, Vîrtan, Vişan. Antrenor: Adrian Pepenar

MINERUL: Câmpean – Nechita (min. 84 Băiescu), Erdos, Irina, Ştefănescu (min. 50 Firizoiu), Vajda, Oprişa, Cişmaşiu, Dărăbană, Boroghină, Mihăilescu (min. 71 Scurtu). Antrenor: Traian Câmpean

Au marcat: Andrei Vîrlan (min. 14), Rareş Blaga (min. 23, 32), Constantin Vişan (min. 30, 86), Gabriel Dărăban (min. 53), Andrei Şoit (min. 54), Adrian Pepenar (min. 76), Eduard Benea (min. 82), respectiv Andrei Vajda (min. 66).

Inter Petrila – CS Vulcan 2 – 0

Forţată de victoria previzibilă a Băiţei în faţa Uricaniului şi de cea sigură, la masa verde, a Lupeniului asupra retrasei Gloria, Interul a fost obligată să câştige pentru a nu se îndepărta de primele două clasate. Dolha şi Kalai au asigurat încă din prima repriză liniştea necesară unui succes care conservă diferenţa de puncte din clasament şi mai lasă loc de speranţe petrilenilor.

INTER: Haring (min. 61 Gâmbuţă) – Kalai, Torkoş, Dumitru, Horvath, Androne, Florea (min. 62 Perşe), Cozac (min. 83 Coste), Agapi, Câmpean, Dolha. Antrenor: Aurel Moldovan

VULCAN: Cimporescu – Ionaşc, Stîngă, Florea, Rădulescu, Şilip, Andone (min. 68 Calotă), Miclăuş, Bărcăceanu, Văduva (min. 85 Iordan), Pârvulescu (min. 33 Săvoiu). Antrenor: Tony Sedecaru

Au marcat: Adrian Dolha (min. 12), Iosif Kalai (min. 38).

Universitatea Petroşani – Aurul Brad 3 – 1

Universitatea Petroşani, echipă aflată în subsolul clasamentului, şi-a valorificat avantajul terenului propriu şi a învins una dintre pretendentele îndreptăţite la podium. Golurile gazdelor au fost înscrise de Ionuţ Gavriluţi (min. 12), Lucian Arcuşi (min. 44) şi Marius Tămăşiloni (min. 58), iar reuşita de onoare a brădenilor i-a aparţinut lui Mihai Leaha, în ultimul minut de joc.

Metalul Crişcior Brad – Aurul Certej 1 – 1

Cele două echipe fără griji de la mijlocul clasamentului au încheiat la egalitate disputa lor. Golurile au venit târziu, pe finalul partidei. Certejul a deschis scorul prin Cosmin Ungur (min. 73), însă Metalul a replicat imediat prin golul lui Milu Lay (min. 80) şi combatantele au fost nevoite să se mulţumească cu câte un punct.

Retezatul Haţeg – Victoria Călan 4 – 0

Nu sunt prea multe de spus după o victorie atât de categorică. Reuşitele haţeganilor au fost semnate de Andrei Crişan (min. 1), Nicolae Caia (min. 3, 44) şi Fabian Pop (min. 89)

Jiul Petroşani – Cetate II Deva  1 – 0

Un gol marcat de Dan Pavel pe final de meci, în minutul 83, a decis disputa codaşelor ligii.

One Comment

  1. DRAGII MEI DE LA GLASUL HUNEDOAREI SUNT UN HUNEDOREAN DE LA BAIA DE CRIS DAR DE 30 DE ANI SUNT IN OLTENIA LA ROVINARI .IUBESC FOTBALUL DE MIC COPIL SI IN SPECIAL AURUL BRAD. VA ROG DIN SUFLET SA PUBLICATI MARTEA TOATE REZULTATELE DIN DIVIZIA 4 SI 5 .DIN JUDETUL HUNEDOARA.VA MULTUMESC ANTICIPAT.

Back to top button