glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Sindicaliştii îşi bagă nasul în politică

Patru confederaţii sindicale din judeţul Hunedoara, respectiv Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia şi SIP Hunedoara s-au “aliat” formând astfel Coaliţia “Pentru un dialog social real”. Coaliţia sindicală a iniţiat o procedură de audiere publică având ca temă principală necesitatea dialogului social. Sub sloganul “Mai este nevoie de dialog social?”, audierea publică este o procedură europeană în cadrul căreia sunt invitaţi să discute despre acest subiect parlamentari din judeţ şi membri ai Comisiei de Experţi care va fi formată din profesori universitari, avocaţi şi profesori de disciplină socio-umană. Publicul nu va avea voie să interacţioneze cu aceştia, punctele de vedere ale participanţilor fiind luate în seamă doar dacă sunt trimise în scris. Gestul sindicaliştilor vine ca urmare a modificării Legii sindicatelor, iar liderii formaţiunilor sindicale speră să poată aduce modificări noului cadru legal, care i-a văduvit de dreptul de a avea sediu, telefon, birotică şi zile libere pentru activităţi specifice. În funcţie de rezultatul audierilor, liderii sindicali din judeţ spun că îşi vor restructura activitatea şi vor decide cum se vor implica în campania electorală de anul viitor. Având în vedere faptul că sindicaliştii reclamă actuala guvernare pentru faptul că au fost “văduviţi” de anumite drepturi, nu este greu de ghicit pentru cine vor face lobby în campania viitoare, cu toate că statutul nu le permite acest lucru.

Back to top button