glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Sindicaliștii de la Sanitas Hunedoara au protestat în fața Ministerului Sănătății

Peste 280 de membri ai Federației SANITAS România, printre care și din județul Hunedoara, au pichetat, ieri, Ministerul Sănătății. Aceștia sunt nemultumiți de modul în care se acordă sporurile salariale și de faptul că anumite categorii profesionale, precum farmaciștii de spital și specialiștii din laboratoare, nu beneficiază de toate facilitățile acordate prin lege. Printre solicitări se află și renegocierea contractului colectiv de muncă.

Membri ai Federației SANITAS din județele Arad, Bacău, Brăila, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iași, Olt, Timișoara, precum și din cadrul U.S.S. CFR au continuat seria protestelor pentru susținerea drepturilor salariale ale angajaților din Sănătate și Asistență socială. Președintele SANITAS și reprezentanții organizațiilor sindicale teritoriale și-au prezentat revendicările în cadrul dialogului purtat cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, căreia i s-a alăturat, în partea a doua a întâlnirii, președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Adriana Cotel. Au fost discutate atât revendicările care au generat programul de proteste, cât și o serie de probleme punctuale, semnalate de reprezentanții din județe prezenți la întâlnire. Astfel, protestatarii au insistat asupra necesității asigurării finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul statului, prin CNAS – în calitate de gestionar al Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. „Ministerul Sănătății a agreat, în principiu, această soluție și s-a angajat să o prezinte în fața celorlalți reprezentanți ai Guvernului. În acest context, doamna ministru a promis că va face toate demersurile necesare pentru a avea loc acea întâlnire la nivel guvernamental pe care Federația Sanitas o solicită încă din luna ianuarie 2019. Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au dat asigurări că vor fi reluate în cel mai scurt timp negocierile referitoare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate. Reprezentanții Sanitas au subliniat de mai multe ori, pe parcursul discuțiilor, că raportarea sporurilor la salariul din 2019, pentru toți angajații din Sănătate și Asistență socială, precum și eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30 la sută sunt condiții nenegociabile! Apreciem ca importantă reluarea dialogului cu factorii de decizie și intenția asumată de a organiza o întâlnire la nivelul Guvernului, însă până atunci, Federația SANITAS va continua acțiunile de protest conform programului stabilit”, au informat sindicaliștii.
Mitingul din faţa Ministerului Sănătăţii este a doua acţiune dintr-o serie de proteste programate de liderii SANITAS, dar nu ultima. În data de 20 martie sindicaliștii vor picheta Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, iar la începutul lunii aprilie se va organiza un miting de amploare în Bucureşti.