glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Şi fără pod şi fără barcă. Localnicii din Tisa circulă mai greu ca-n urmă cu 100 de ani

Deşi e situat la câteva sute de metri de Burjuc, satul Tisa este aproape izolat. În noaptea de luni spre marţi s-a anulat singura modalitate de acces între cele două sate. Barca folosită pentru trecerea Mureşului s-a scufundat.

Încă din 2007 Consiliul Judeţean avea în plan să construiască un pod pietonal între cele două sate, astfel încât copiii din Tisa care mergeau la şcoală în centrul de comună, navetiştii din acelaşi sat care doreau să ajungă în staţia CFR situată pe malul nordic al Mureşului, iar bătrânii care doreau să ajungă la dispensarul medical să nu-şi mai rişte viaţa traversând râul cu barca.

Între timp, părinţii din Tisa au ales să-şi trimită copiii la şcoală în altă comună, la Dobra, iar navetiştii şi pensionarii au fost nevoiţi să se mulţumească cu metoda rudimentară de traversare a Mureşului.
De ieri, nu mai au la dispoziţie nici această variantă şi, ca să ajungă din Tisa la Burjuc, trebuie să ocolească aproape 50 de kilometri, prin Dobra şi Ilia. Asta pentru că varianta rutieră mai scurtă, de 20 kilometri, prin Sălciva, apoi peste Mureş, la Zam şi înapoi la Burjuc presupune un drum foarte prost, între Tisa şi Sălciva.
„Problema bărcii se rezolvă într-o zi sau două. Se va împrumuta o barcă de la cineva din Deva şi oamenii din Tisa se vor folosi de ea. În ce priveşte proiectul pentru pod, nu ştiu nici eu mai nimic ce s-a mai întâmplat cu el. Problema e la Consiliul Judeţean”, spune primarul comunei, Tiberiu Iacob.

Proiect reevaluat

Ideea construirii unui pod între Tisa şi Burjuc a apărut încă de pe vremea-n care Consiliul Judeţean era condus de Gheorghe Barbu (1996 – 2000). S-a făcut un proiect tehnic, s-au cumpărat elemente metalice pentru o trecere pietonală peste Mureş, dar, în 2007, în primul mandat al lui Mircea Moloţ, ideea s-a extins: „Să facem un pod mai lat, pe care să poată trece şi o maşină, e nevoie şi pentru situaţii de urgenţă de aşa ceva”, s-a spus atunci. S-a refăcut proiectul, s-a constatat că ar costa 1 milion de lei, apoi, din lipsă de fonduri, ideea a fost aproape abandonată. „Preşedintele CJ Hunedoara, dl Adrian David, va dispune o reexpertizare a situaţiei de la Tisa – Burjuc pentru a se vedea exact cum stau lucrurile, iar obiectivul va fi inclus în planul de investiţii pe acest an al Consiliului Judeţean”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei amintite, Marin Butar.

Back to top button