glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Serbările zăpezii”, la Râuşor

După ce la Straja, în Parâng şi la Transalpina Ski Resort au tot avut loc evenimente de weekend, a venit rândul zonei de agrement Râuşor să-ncerce să atragă atenţia celor care vor mai mult decât câteva ture pe pârtie, cu schiurile sau cu „placa”. Sâmbătă au loc aici „Serbările zăpezii”.

Programul va începe de la ora 11.00 şi nu are o oră estimată pentru final. „Vor fi tot felul de probe surpriză pentru participanţi. Aceştia vor fi grupaţi în echipe de câte patru şi fiecare echipă va trebui să treacă o serie de teste. Mai întâi însă, colegii mei de la Salvamont le vor arăta, prin demonstraţii, exact ce au de făcut. În plus, costumaţiile haioase sunt obligatorii. Chiar şi noi, salvamontiştii, vom renunţa la uniforme, pentru câteva ore. Mai mult, vom avea şi o probă de alunecare pe zăpadă cu tot felul de dispozitive. În general, noi suntem împotriva datului cu sacul, ori cu capacul de WC, dar de data asta o să fim cu ochii-n patru şi facem o excepţie. Va fi muzică, va fi animaţie, va fi frumos”, promite Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara.
În plus, sunt şanse ca din acest week-end să fie pus în funcţiune şi cel de-al doilea teleschi de pe pârtia de la Râuşor, astfel încât aceasta să poată fi folosită pe întreaga sa lungime de aproximativ 800 de metri.

Condiţii excelente peste tot

La Arieşeni, stratul de zăpadă atinge 30 de centimetri şi este şi mai gros pe pârtii, acolo unde administratorii au intervenit şi cu zăpadă artificială. „Pe Pârtia Vârtop 2 sunt 80 de centimetri de zăpadă bătută, ceea ce ne face să credem că se va putea schia aici cel puţin până pe 15 aprilie”, spune Dan Gligor, administratorul uneia dintre cabanele de aici.
La Ski Resort Transalpina situaţia este, la fel, neschimbată, cu pârtii şi instalaţii de transport pe cablu perfect funcţionale. Se schiază în condiţii bune şi în Parâng.

Peste 30 de centimetri are, în medie, stratul de zăpadă în staţiunile montane din judeţ.

Back to top button