glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Sărăcie extremă. Crucile metalice din cimitire şi alimentele din cămări, în vizorul hoţilor

În timp de criză, nici crucile din cimitire nu mai sunt în siguranţă. Un bărbat din Petroşani s-a ales cu dosar penal după ce a furat două cruci din metal, dintr-un cimitir din localitate. Un alt petroşănean a fost prins imediat după ce a golit cămara unui localnic.

În timp ce făceau “rondul” pe o stradă din municipiul Petroşani, poliţiştii de la Ordine Publică au observat un tânăr care transporta, pe o bicicletă, un sac în care se aflau mai multe bucăţi de metal. Oamenii legii l-au oprit pe bărbatul în vârstă de 31 de ani, iar în momentul în care a desfăcut sacul, surpriză. Două cruci metalice “aşteptau” să fie valorificate la un centru de colectare a fierului vechi. “În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că sacul conţinea două cruci metalice, bărbatul declarând poliţiştilor că le-a sustras dintr-un cimitir din Petroşani. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale în vederea stabilirii valorii prejudiciului şi documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Cămara unui petroşănean, prădată de un tânăr

În aceeaşi zi, duminică, aproape de miezul nopţii, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Petroşani au depistat, în zona Pieţei Dacia din municipiu, un bărbat care căra în spate un sac din rafie. “În urma controlului bagajului s-a constatat că sacul conţinea produse alimentare şi nealimentare, pe care Vasile U., în vârstă de 25 de ani, a declarat că le-a sustras dintr-o anexă situată pe strada Viitorului din Petroşani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Prins “la înghesuială” tânărul le-a mai spus oamenilor legii că a intrat în cămara victimei după ce a rupt lacătul de la uşa de acces. Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, urmând a se stabili valoarea prejudiciului şi documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului.

(Foto: Nici măcar crucile din cimitire nu scapă de mâna lungă a hoţilor de fier vechi)

Back to top button