glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Sancţiuni pe bandă-rulantă, aplicate într-o lună, de jandarmii montani

Jandarmii montani au aplicat, în perioada decembrie 2012- ianuarie 2013, 69 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 5.000 lei, turiştilor care au tulburat ordinea şi liniştea publică, dar şi celor care au pătruns cu săniile pe pârtiile de schi omologate.

Peste 1.400 de jandarmi montani s-au aflat în misiune, în perioada decembrie 2012- ianuarie 2013, în staţiunile şi pe traseele montane din judeţ, pentru a asigura un climat de li­nişte şi siguranţă turiştilor. “Totodată, jandarmii montani au desfăşurat activi­tăţi de informare a turiştilor, care au constat în distribuirea de pliante cu caracter preventiv, în mod direct sau cu ajutorul personalului de la pensiuni şi cabane”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, căpitan Nicolae Răducu. Pentru că iarna nu dă semne că ar vrea să plece, iar în staţiunile montane stratul de zăpadă este ideal pentru practicarea sporturilor de iarnă, jandarmii montani recomandă turiştilor să se echipeze corespunzător, să nu se aventureze pe traseele montane şi să nu tulbure ordinea publică. De asemenea, turişitii sunt sfătuiţi să utilizeze pârtiile de schi doar în scopul pentru care acestea au fost amenajate.

Back to top button