glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

S-a stins omul care a făcut ordine pe şoselele din judeţ. Fostul şef al Serviciului Rutier Hunedoara, comisarul-şef (r) Dan Micu, a suferit un infarct care i-a fost fatal

Poliţistul care le făcea „zile fripte” mai ales administratorilor de drumuri, Dan Mircea Micu, a încetat din viaţă luni după-amiază din cauza unui stop cardiac. Avea doar 55 de ani şi apucase să se bucure de pensie doar doi ani.

Dan Micu a intrat în Poliţie în 1988, ca absolvent al Şcolii de Ofiţeri, la Hunedoara. În 1990 s-a transferat la IPJ, unde a lucrat ca ofiţer operativ judiciar. În 1993 a absolvit Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. În 2010 a fost numit şef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Hunedoara. Încă din primul an s-a simţit o schimbare a abordării acestei activităţi. Încet-încet, administratorii de drumuri (fie că vorbim de străzi, drumuri judeţene ori naţionale) au început să-l cunoască. Mai întâi prin avertismente scrise referitoare la nereguli majore, care le puneau viaţa în pericol pietonilor şi şoferilor, apoi prin amenzi. Dan Micu a fost cel care a amendat, de exemplu, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, când s-a constatat că asfaltul pus pe DN 7, între Orăştie şi Deva, era ca un derdeluş vara, pe ploaie, obligând astfel drumarii să mai pună un strat de criblură. Tot Dan Micu a fost cel care i-a amendat pe cei care se ocupau de reabilitarea DN 76 Deva – Brad pentru tot felul de nereguli. Şi tot Dan Micu a determinat CNAIR, odată cu inaugurarea autostrăzii Deva – Orăştie, să securizeze intersecţia de la Şoimuş, una dintre cele mai urâte şi periculoase din România, în forma sa iniţială. „Cu greu, dar am reuşit ceva. S-au pus parapeţi de beton pe axul drumului şi s-au făcut cele două întoarceri. Oficial, e o soluţie temporară. Dar… ştiţi cum e la noi când vine vorba de drumuri: tot ce e temporar tinde să devină permanent”, ne mărturisea, neoficial, pe un ton destul de nemulţumit, la vremea respectivă, Dan Micu.

Mandatul său la şefia Serviciului Rutier a coincis cu o diminuare semnificativă (de 40 la sută) a numărului accidentelor rutiere mortale în judeţul Hunedoara.

Trupul său neînsufleţit este depus la Capela „Lazăr” de pe strada Mihai Eminescu din Deva. Slujba de înmormântare va avea loc tot aici, joi, în jurul orei 11.30, iar înhumarea se va face, la ora 14.00, în Blăjeni, satul său natal.

 

 

Loading...