S-a deschis Salonul de iarnă al artiştilor plastici brădeni!
Salonul de iarnă al artiştilor plastici brădeni a fost vernisat vineri după-amiază, la Casa de Cultură a municipiului Brad. Membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici “Marcel Olinescu” au ţinut să facă, şi în acest an, un cadou locuitorilor din zona Bradului prin creaţiile lor artistice. În cadrul expoziţiei şi-au etalat lucrările artiştii Ioan Ratz, decanul de vârstă al pictorilor brădeni, Monica Duşan, Ileana Nagy şi Ştefan Illeş. Expoziţia cuprinde peste 60 de lucrări realizate în diverse tehnici, de la acuarele, la tablouri realizate prin placare cu pietre semipreţioase. Temele lucrărilor sunt printre cele mai diverse, predominând însă peisajele, de la cele estivale la cele hibernale. Şi paleta coloristică a fost exersată îndelung, mai ales în cadrul diferitelor compoziţii florale. Ca de obicei, prezentarea expoziţiei a fost realizată de un cunoscător al artei, doctorul Sorin Costina, colecţionar împătimit. În cuvântul său, doctorul Costina a subliniat numărul mare şi calitatea lucrărilor expuse, accentuând noile tendinţe vizibile în lucrările fiecăruia dintre artiştii expozanţi. Expoziţia de pictură este deschisă pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă. Intrarea este liberă, iar lucrările expuse pot fi achiziţionate la preţuri modice.






