glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

S-a ascuns în Ungaria şi folosea un act de identitate fals. Brădean, dat în urmărire generală de zece ani, prins în timp ce vroia să-şi schimbe buletinul

Zece ani a reuşit un hunedorean, din Baia de Criş, să se ascundă de oamenii legii pentru a nu executa o pedeapsă de 3,6 ani de închisoare, pentru furt calificat. A obţinut o identitate falsă şi a plecat în Ungaria. De curând a revenit în satul natal şi s-a gândit să-şi preschimbe buletinul, a cărui valabilitate expirase. Nu şi-a imaginat vreo clipă că, astfel, va intra direct în “gura lupului”.

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Baia de Criş, dat în urmărire naţională şi internaţională în urmă cu zece ani, după ce a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la 3,6 ani de închisoare pentru furt calificat, a fost prins de poliţişti în momentul în care încerca să îşi preschimbe cartea de identitate.

Cu o identitate falsă, a fugit în Ungaria

Goana lui Tiberiu Balaj de răspundere a început în anul 2002. Acesta a fost acuzat de oamenii legii de comiterea infracţiunii de furt calificat şi trimis în judecată la instanţa din Câmpeni, judeţul Alba. Judecătorii au emis pe numele acestuia, în trei octombrie 2002, un mandat de executare a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare. Din anul 2003, când a dispărut de la domiciliu pentru a se sustrage executării pedepsei privative de libertate, bărbatul a fost dat în urmărire naţională şi internaţională. În acest timp, hunedoreanul a reuşit să-şi procure o carte de identitate falsă şi a plecat în Ungaria. Sătul de stat printre străini, bărbatul s-a întors, după mulţi ani de “pribegie”, la domiciliul său din comuna Baia de Criş.

A intrat de bună-voie în “gura lupului”

Marţi, dis-de-dimineaţă, hunedoreanul a plecat la Brad, hotărât să intre în legalitate. S-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Brad şi le-a spus angajaţilor că doreşte să-şi preschimbe buletinul, pe motiv că valabilitatea acestuia expirase. În momentul în care angajatul serviciului a verificat actul de identitate al bărbatului a avut un şoc. Poza indica aceeaşi persoană pe care o avea în faţă, însă datele din buletin indicau altceva. Acesta i-a spus bărbatului să aştepte câteva minute, timp în care a cerut ajutorul poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale Brad. “Cu ocazia percheziţiei corporale, asupra condamnatului a fost găsită o carte de identitate cu fotografia acestuia, dar cu datele de identificare ale unei alte persoane, document pe care l-a folosit pentru legitimare în perioada în care s-a aflat în străinătate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

De ce i-a fost frică nu a scăpat

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi transportat în Penitenciarul Bârcea Mare. Mai mult, bărbatul s-a mai ales cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Astfel, pe lângă pedeapsa de 3,6 ani de închisoare, pe care o are de executat, va mai primi “un bonus” de câţiva ani de detenţie.

Foto : Hunedoreanul, dat în urmărire naţională şi internaţională de zece ani, a vrut să-şi preschimbe buletinul, dar a fost prins de poliţişti

Back to top button