România a învins Germania şi s-a calificat în Main Round la Europeanul de handbal
Naţionala de handbal feminin a României a câştigat şi cel de-al doilea meci susţinut la Campionatul European care se desfăşoară în aceste zile în Franţa. Luni seară, la Brest, România a trecut de Germania cu 29 – 24 (14 – 11), după o partidă controlată cu autoritate din cap în coadă de fetele noastre. Tricolorele au prestat un joc incomparabil mai bun decât în întâlnirea cu Cehia, în faţa unor adversare care furnizaseră surpriza competiţiei, învingând în prima zi campioana europeană Norvegia.
Contează şi punctele din meciul cu Norvegia
România a pus încă din start o diferenţă de patru goluri şi a menţinut permanent ecartul la trei – patru lungimi pe tot parcursul primei reprize. După pauză Buceschi, Neagu şi compania s-au distanţat la şase, şapte şi chiar opt goluri pe tabelă, beneficiind şi de o prestaţie excelentă între buturi a Denisei Dedu, desemnată Omul Meciului. Golurile victoriei României în faţa Germaniei au fost înscrise de Buceschi 11, Neagu 5, Pintea 4, Geiger 3, Udriştoiu şi Florica câte două, Laslo şi Dedu câte un gol.
România, care şi-a asigurat deja calificarea în Main Round, întâlneşte în ultimul meci din grupă Norvegia, astăzi, de la ora 22. Norvegiencele s-au „răzbunat” pe Cehia pentru înfrângerea cu Germania, administrându-i un usturător 31 – 17. Reamintim, punctele din întâlnirile directe între echipele calificate contează în faza a doua a competiţiei, astfel încât rezultatul din partida România – Norvegia este foarte important pentru ambele echipe. În grupa II din Main Round sunt deja calificate din grupa C Olanda, cu patru puncte, Spania şi Ungaria, ultimele două jucând azi meciul direct. În funcţie de locul ocupat în grupele preliminarii de cele şase echipe calificate se va stabili şi programul din Main Round.
Grupa A
Serbia – Polonia 33 – 26
Danemarca – Suedia 30 – 29
Polonia – Danemarca 21 – 28
Suedia – Serbia 22 – 21
ieri seară s-au jucat:
Suedia – Polonia
Danemarca – Serbia
Clasament:
1. Danemarca 4 p (58 – 50)
2. Serbia 2 p (54 – 48)
3. Suedia 2 p (51 – 51)
4. Polonia 0 p (47 – 61)
Grupa B:
Franţa – Rusia 23 – 26
Muntenegru – Slovenia 36 – 32
Slovenia – Franţa 21 – 30
Rusia – Muntenegru 24 – 23
ieri seară s-au jucat:
Rusia – Slovenia
Franţa – Muntenegru
Clasament:
1. Rusia 4 p (50 – 46)
2. Franţa 2 p (53 – 47)
3. Muntenegru 2 p (59 – 56)
4. Slovenia 0 p (53 – 66)
Grupa C
Ungaria – Olanda 25 – 28
Spania – Croaţia 25 – 18
Croaţia – Ungaria 18 – 24
Olanda – Spania 28 – 27
astăzi se joacă:
Olanda – Croaţia
Ungaria – Spania
Clasament:
1. Olanda 4 p (56 – 52)
2. Spania 2 p (52 – 46)
3. Ungaria 2 p (49 – 46)
4. Croaţia 0 p (36 – 49)
Grupa D
Norvegia – Germania 32 – 33
România – Cehia 31 – 28
Germania – România 24 – 29
Cehia – Norvegia 17 –31
astăzi se joacă:
Germania – Cehia
Norvegia – România
Clasament:
1. România 4 p (60 – 52)
2. Norvegia 2 p (63 – 50)
3. Germania 2 p (57 – 61)
4. Cehia 0 p (45 – 62)
Lotul României la Euro 2918
portari: Denisa Dedu (24 de ani), Iulia Dumanska (22);
extreme: Aneta Udriştoiu (29), Elena Florica (26), Valentina Ardean-Elisei (36), Laura Chiper (29)
interi: Melinda Geiger (31), Cristina Neagu (30), Gabriela Perianu (24), Ana Maria Dragut (28), Anca Polocoşer (21)
centri: Elisa Buceschi (25), Cristina Laslo (22), Mădălina Zamfirescu (24)
pivoţi: Raluca Băcăoanu (29), Crina Pintea (28), Daniela Raţiu (30)
Antrenor Ambros Martin (Spania)






