glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Rezultate dezastruoase la Bac-ul de toamnă. Aproximativ 80 la sută dintre candidaţii hunedoreni nu au promovat examenul

Rezultatele parţiale la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului sunt cu mult sub aşteptările absolvenţilor şi ale profesorilor. Din numărul total de candidaţi care au susţinut probele, nici jumătate nu au reuşit să obţină note de trecere, promovabilitatea fiind de 22,7 la sută.

Absolvenţii din judeţul Hunedoara au demonstrat că nu au pus preţ nici pe orele suplimentare care s-au organizat în şcoli şi nici nu au învăţat nimic din greşelile colegilor de anul trecut. În cursul zilei de ieri, au fost afişate rezultatele celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului care denotă că elevii nu s-au pregătit deloc şi nu au tratat cu seriozitate examenul. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, pentru susţinerea examenului maturităţii s-au înscris 1.382 de candidaţi. „Din numărul total al absolvenţilor înscrişi la sesiunea din toamnă a Bac-ului, 1.154 s-au şi prezentat, restul fiind absenţi. Astfel, la nivelul judeţului dintre cei care au susţinut probele, în cele cinci centre de examen doar 257 au reuşit să obţină o medie peste 6 şi astfel să promoveze examenul de Bacalaureat. În concluzie, procentul de promovabilitate la sesiunea august – septembrie a Bac-ului este de 22,27 la sută, cu patru puncte procentuale mai mare decât în sesiunea de toamnă a anului trecut”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara, Raluca Manea.

Un singur elev eliminat

Nici de această dată examenul de maturitate nu a fost lipsit de incidente. La prima probă scrisă a examenului, cea la limba şi literatura română, un elev a fost eliminat din centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Vulcan pentru fraudă. Tânărul a fost prins de profesorii supraveghetori când încerca să copieze de pe fiţuici şi a fost scos afară din sala de examen.

Nicio medie peste nouă

Conform rezultatelor, cele mai multe medii obţinute de candidaţii hunedoreni la Bac au fost cuprinse între 5 și 5.99, respectiv 242. De asemenea, 227 de absolvenţi au obţinut medii între 6 și 6.99. Din păcate doar patru medii au fost peste opt, iar niciuna peste nouă. Rezultatele finale la examenul de maturitate, sesiunea august – septembrie, vor fi afişate joi, 4 septembrie. 

Back to top button