glasul-hd.ro Web analytics



Infracționalitate

Reţinuţi de poliţişti, după ce au comis infracțiunile de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, în dauna unui tânăr din comuna Şoimuş

În cursul zilei de luni, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în urma căreia au depistat trei tineri (unul în vârstă de 18 ani, din municipiul Orăștie, unul în vârstă de 19 ani, din comuna Vălișoara şi altul în vârstă de 19 ani, din comuna Dobra), bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Poliţiştii, în urma cercetărilor, au stabili că doi dintre tineri, în cursul nopții de 10/11.12.2019, prin violență, au deposedat un tânăr de 19 ani de un telefon mobil, un ceas de mână şi alte bunuri (printre care şi un card bancar).

Totodată, cei doi au constrâns persoana vătămată să-i însoțească la ATM-ul băncii emitente a cardului bancar și să le comunice codul PIN, după care au extras din contul bancar al părţii vătămate 1.300 lei. Faptele de natură penală au fost comise în prezența și cu complicitatea celui de-al treilea tânăr (cel în vârstă de 19 ani, din comuna Dobra, care se cunoştea cu partea vătămată, fiind un fost coleg al acestuia).

După comiterea faptelor, tinerii s-au deplasat în zona Gării din municipiul Deva, de unde au trimis partea vătămată cu un taximetru la domiciliu, în comuna  Șoimuș.

Cei trei tineri au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind reţinuţi pe o perioadă de 24 ore. Aceştia  urmează a fi prezentaţi magistraților, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Back to top button