glasul-hd.ro Web analytics

Timp liber

Retezatul Mic – Piatra Iorgovanului

Articol de: Mihaela Fetița

Încep să mi se învârtă munții prin minte ca și cucii bezmetici deasupra cuibului. Nu aș vrea ceva foarte greu, nici ceva unde nu am fost, nici undeva unde am fost prea des. Să fie cu view, fără prăpăstii prea mari, fără urși și musai cu capre negre. Având în vedere ultimele două criterii, posibilitățile se îngustează dramatic… Bingo! Retezatul Mic, Piatra Iorgovanului.

Nu mai fusesem de ani buni și îmi rămăsese pe suflet acest traseu pentru că era tura în care văzusem pentru prima dată în viața mea capre negre. Dau rapid sfară în țară să vedem care se  mai înscrie. Până să îmi răspundă vreunul, fac direct o rezervare cu două camere la Cheile Buții, pe principiul mai bine să fie decât să nu fie. Dacă oi rămâne doar eu cu Cristi, iaca anulez una. Acestea fiind zise, pot pleca și eu liniștită.

Week-end-ul trece cu soare blând peste brazii din Padiș. Vine luni cu multă treabă, marți cu încordări și presiuni, miercuri parcă miros deja muntele. Pune mâna pe telefon Cristi să vadă cine mai vine. Se pare că el e mai fermecător ca mine, că avem deja doi înscriși, Anca și Mircea. La fix, mă gândesc, că oricum rezervasem doar două camere. Joi, eu sunt sub presiune cu un program draconic de birou, sală, cumpărături pentru vineri, bagaje și pregătiri. Cristi mă lasă în plata Domnului că nu avea cu cine se înțelege și o taie în oraș. De unde mă anunță că vin și Kini cu Sandra. Brici! Nici nu mai țineam minte de când nu mai fusesem așa mulți. Adică șase 😊 Știu, și mie îmi vine să râd.

Vineri, ca la nebuni. Abia am ajuns în Alba, să plecăm la o oră rezonabilă. Trafic infernal în și din toate direcțiile, însă pe măsură ce lăsam în spate orașul, tensiunea din noi începea să dispară. Ajungem în 3 ore la Câmpul lui Neag, ne luăm camerele în primire și ne cadorisim cu o masă  mai mult decât îmbelșugată. Și Cristi cu niște papanași tare radioactivi, dacă judeci strict aspectul și culoarea. Am încununat seara cu o nucată (care by the way, e cea mai tare băutură eeeeveeer) și povești despre seriale, filme și documentare. Hotărâm plecarea în jur de 9 jumate și dă-i la somn. Dimineața o tăiem în jur de 10 aproape, că o lălăisem la mare artă.

Traseul începe vis-à-vis de Casa de vânătoare Câmpușel. Acolo este un indicator ce semnalizează campingul Valea Iarului. O cărăruie lată o ia direct spre camping, însă atenție, la câțiva metri de la intrarea în poiană, va trebui să o faceți dreapta spre pădure, unde începe marcaj triunghi roșu, pe care veți continua până în vârf. Traseul a fost remarcat în acest an și nu aveți cum să vă pierdeți dacă sunteți atenți.

Mno bun… Dă-i la bocanc pe urcare, în primă fază behăind puțin, așa de încălzire. Soarele se insinuează printre crengi și dacă faci liniște, auzi clar acele de brad căzând peste frunzele uscate. Cărarea abia se mai zărește din covorul arămiu așternut pe jos. O minunăție. O veveriță face o gălăgie grozavă, învârtindu-se bezmetic printre trunchiuri de copac. Îi alocăm 5 minute de pauză. Cu ocazia asta verific starea grupului. Toată lumea asudată, dar cu dinții la vedere. Spaima de urși se pare că nu a demotivat pe nimeni. Încă 😁. Verific ceasul. Urcasem deja 200 m. Nu e rău.  Traseul sinuos străbate pădurea, fără cine știe ce dificultăți. Copacii seculari se întind spre cerul albastru și ne oprim la fiecare, privind cu respect. Mai tresărim la câte un zgomot până identificăm sursa. Unii dintre noi, nu dăm nume, cântă. Câteodată cântă bine, câteodată nu. Gălăgie să fie 😊.

Încet cărarea se îngustează și apar primii bolovani. Pădurea devine tot mai scundă și locul brazilor e luat de jneapăn pitic. După aproximativ o oră, ieșim în golul alpin.

Creasta Oslea răsare perfect dreaptă în spatele nostru, iar în față deocamdată se ițesc Munții Piule Iorgovanul. Facem o pauză, numai bună de hidratat și de schimbat impresii de echipament montan.

“De aici e mai greu urcușul?” vine întrebarea. “Nuuuuuu. Ce e mai greu a trecut“, răspund. Știu că…

Vezi mai multe poze ->aici.