Regula financiară a Bisericii Ortodoxe în judeţ: cine are, ţine pentru el, cine n-are, întinde mâna. Reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei contrazic situaţia şi spun că, pur şi simplu, nu sunt destui bani pentru toate bisericile

Mai multe biserici – monument din judeţ aproape că stau să cadă. Au ghinionul de a fi ori în zone izolate, ori în sate cu enoriaşi puţini, ori în zone urbane sărace. În alte zone, cum ar fi reşedinţa de judeţ, Biserica Ortodoxă o duce destul de bine. Are un sediu episcopal cumpărat cu bani grei (mare parte din sumă fiind alocată de Consiliul Judeţean), are o casă cumpărată pe strada Andrei Şaguna ca reşedinţă eparhială, iar pe aceeaşi stradă s-a mai cumpărat, relativ recent, o casă (cu multe zeci de mii de euro).

Primele noastre informaţii arătau că şi cea de-a doua casă ar fi fost cumpărată tot de către Episcopia Devei şi Hunedoarei. Acestea au fost însă infirmate de către purtătorul de cuvânt al instituţiei bisericeşti, preotul Gabriel Miricescu: „Episcopia nu deţine în Deva decât sediul binecunoscut deja şi o reşedinţă eparhială pe strada Andrei Şaguna. Mai avem un proiect pe strada Horia, unde dorim să înfiinţăm o grădiniţă şi suntem încă în faza demersurilor legale. Cea de-a doua casă despre care vorbiţi, de pe strada Andrei Şaguna, a fost cumpărată de către Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Cel mai probabil, în acest imobil se vor desfăşura tot activităţi de ordin educativ. În ultima vreme, Episcopia Devei şi Hunedoarei a reuşit să demareze o serie de proiecte sociale, despre care presa nu a prea scris. De exemplu, Centrul Medico – Social din zona Uzo Balcan. Zilnic sunt consultaţi oameni acolo”.

Prioritizare inexistentă

Supoziţia unei achiziţii imobiliare scumpe făcută de Episcopia Devei cade. Rămâne totuşi o întrebare: cum se face că o mănăstire are bani să cumpere o casă într-o zonă scumpă din Deva, iar pentru bisericile-monument nu sunt niciodată bani nici măcar pentru intervenţii de urgenţă? Mănăstirea, cel mai probabil, are bani din donaţii consistente făcute de credincioşi. Dar solidaritate financiară între parohii pare-se că nu există cu adevărat. Probabil preferăm în continuare să „exportăm” biserici-monument în alte judeţe, cum a fost cazul bisericii de la Sălciva, dusă undeva printre blocuri în judeţul Ialomiţa?

Trei biserici-monument din judeţ au nevoie rapidă de bani pentru reparaţii urgente: biserica de secol XIV de la Strei, biserica de lemn din satul Alun şi biserica de lemn de la Vălari. Lista poate continua cu biserici din mediul urban. De exemplu, Catedrala din Centrul Vechi al Hunedoarei are mare nevoie de o curăţire a picturii interioare. La fel şi Biserica „Sfântul Nicolae” din Hunedoara, unde porţiuni din interior au fost „bătute” cu foiţă de aur, dar decoraţiunile şi pictura veche de secole nu se mai văd, iar restaurarea ar costa între 50.000 şi 150.000 de euro. Sunt doar câteva lăcaşuri de cult despre care „Glasul Hunedoarei” a scris în ultimii doi ani. Lista lor, cu siguranţă, e mai lungă.

Contribuţii, mai mult „de jos în sus”

În organizarea episcopiei Hunedoara, în general, banii au un singur sens: de jos în sus. Sume prea mici se întorc de la Episcopie către bisericile din teritoriu. „Ştiu cazuri de colegi de-ai mei care slujesc în sate sărace şi merg cu bani de-acasă pentru a plăti contribuţia lunară de vreo 1.500 – 2000 de lei, în total, la protopopiatul de care aparţin. Dacă-ncearcă să se scuze că nu au de unde strânge banii, sunt serios apostrofaţi. Unora chiar li s-a spus ceva de genul «Înseamnă că nu sunteţi buni manageri». La Haţeg, unde se construieşte un sediu nou de protopopiat, fiecare parohie aparţinătoare trebuie să cumpere obligatoriu lumânări, cruciuliţe şi alte obiecte în valoare de 200 de lei pe lună. Dacă preoţii reuşesc să le vândă, bine, dacă nu, rămân cu ele” mărturiseşte un preot hunedorean, sub protecţia anonimatului. De la protopopiat, o parte a banilor merg spre Episcopie. Faptul că sumele colectate de biserică au un singur sens, de jos în sus, este confirmat şi de un oficial al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural, care, de asemenea, a dorit să rămână în anonimat. „Din păcate ăsta-i adevărul. Se strâng bani din teritoriu spre centru, dar, dinspre centru spre teritoriu se întorc prea puţini bani. Aşa se face că încă avem biserici valoroase într-o stare jalnică”, adaugă responsabilul din cadrul direcţiei amintite.

În aceste condiţii, este oarecum de înţeles de ce, anual, Consiliul Judeţean Hunedoara se confruntă cu peste 100 de solicitări de sprijin financiar din partea a tot atâtea biserici. Anul acesta, CJ Hunedoara a alocat 2,5 milioane de lei pentru aproximativ 150 de biserici ortodoxe din judeţ care au depus proiecte însoţite de cereri de sprijin financiar.

Episcopia spune că ajută, dar după puteri

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Gabriel Miricescu, contrazice ideea unui traseu cu un singur sens al banilor în cadrul instituţiei. Mai mult, părintele Miricescu susţine că, în ultimii ani, Episcopia a înfiinţat mai multe fonduri pastorale din care încearcă să ajute parohiile aflate în dificultate: „Prioritatea noastră numărul unu acum o constituie proiectele cu efect social. Dacă se cumpără imobile, acest lucru se face pentru a se asigura infrastructura de care e nevoie pentru asemenea proiecte. Nu neglijăm însă nici problema parohiilor cu resurse limitate. Există fonduri pastorale special create în acest scop din care Episcopia încearcă să ajute, cu cât poate, fiecare parohie aflată în dificultate. Din acel fond am putea să restaurăm însă doar o singură biserică la 5 ani. Am început însă demersuri pentru contractarea de finanţări europene pentru bisericile-monument ortodoxe din judeţ. Chiar am făcut o informare cu preoţii, luna trecută, pe această temă. Un singur proiect de restaurare are o valoare de 500.000 de euro. O să întocmim o listă de priorităţi şi o să alcătuim proiecte pentru care vom încerca să obţinem bani europeni. Avem un exemplu fericit, la Târnăviţa, în parohia Boz, parohie în care se întocmeşte acum un al doilea proiect, pentru o altă biserică-monument. E nevoie însă şi de implicarea preoţilor”.

În ce priveşte contribuţiile financiare pe care trebuie să le facă fiecare parohie la protopopiatul de care aparţine, pr. Gabriel Miricescu declară: „Cine spune că se cer bani doar de dragul de a se cere, este total dezinformat. Problema este că statul nu ne ajută cu plata salariilor în măsura în care crede lumea. Contribuţiile pentru bugetele de stat aferente salariilor sunt suportate de către fiecare biserică în parte. Despre aceşti bani este vorba. Nu impune nimeni nimic în ce priveşte banii, iar Episcopia a susţinut şi susţine cât poate parohiile defavorizate”.