glasul-hd.ro Web analytics

Ultima oră

Protest spontan la termocentrala Mintia

Aproximativ o sută de angajaţi ai termocentralei Mintia au declanşat luni dimineaţa un protest spontan, în curtea întreprinderii, nemulţumiţi de informaţiile potrivit cărora producătorul de energie ar urma să funcţioneze, în viitor, doar cu un grup energetic, care va folosi numai gaz metan.

Protestatarii au blocat pentru câteva minute drumul naţional 7. Ei s-au plimbat pe trecerea de pietoni situată la intrarea spre sediul întreprinderii. Pe ambele sensuri de mers s-au format coloane de maşini. După un timp, oamenii s-au retras pe marginea drumului şi situaţia traficului a revenit la normal. La protest iau parte angajaţi ai sectoarelor de întreţinere şi reparaţii care au lucrat în schimbul de noapte, dar și o parte dintre cei care au venit la lucru în cursul dimineţii. “Avem informaţii că la termocentrala Mintia va mai funcţiona un singur grup – grupul energetic numărul 3, cu conversie pe gaz metan. Acesta va funcţiona până în anul 2024, după care nu se ştie ce se va întâmpla cu el. Celelalte cinci grupuri energetice vor fi lichidate, adică vor fi trimise la fier vechi”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.

Oamenii au solicitat prezenţa vicepremierului Viorel Ştefan la termocentrala Mintia, apreciind că Memorandumul negociat după protestul energeticienilor din luna martie nu a fost respectat.

Știre în curs de actualizare.

 

Loading...