glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Proiectul pentru transport al Primăriei Hunedoara intră în linie dreaptă

30 de milioane de euro ar putea fi investite în autobuze ecologice, infrastructura de transport în comun şi în noi zone pietonale

Cele trei proiecte pentru mobilitate urbană, fiecare în valoare de 10 milioane de euro, au fost declarate admise de Agenţia pentru Dezvoltare Vest, după ce au fost evaluate din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii. Primarul spune că se aşteaptă să se ajungă la momentul semnării contractului de finanţare până la finele acestui an.
În luna iunie a acestui an, Primăria Hunedoarei a depus la ADR Vest trei proiecte de mobilitate urbană prin care doreşte să modernizeze transportul în comun, în primul rând prin cumpărarea de autobuze ecologice noi, dar şi prin reabilitarea unor străzi ce fac parte din traseele liniilor de călători, precum şi prin amenajarea de noi piste de biciclete şi noi zone pietonale sau semi-pietonale (în preajma Castelului Corvinilor, zone în care vor avea acces auto doar riveranii).

Contract până la finele anului, implementare din 2019

„Vorbim, de fapt, despre un proiect integrat. E vorba despre trei proiecte a câte 10 milioane de euro care au acelaşi scop – modernizarea oraşului şi în special a transportului local. Dacă au trecut de evaluarea administrativă şi din punct de vedere al eligibilităţii, nu cred că vor mai fi probleme majore şi am toate motivele să sper că vom semna contractul de finanţare cu ADR Vest până la finele acestui an. Apoi va trebui să decidem dacă facem mai întâi proiectarea, sau scoatem la licitaţie proiectarea împreună cu execuţia. După ce vom implementa şi aceste trei proiecte vom putea spune că avem cu adevărat un oraş de secolul XXI”, declară primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

Soluţie pentru limitele de finanţare

Proiectul de mobilitate urbană al Hunedoarei a fost împărţit în trei, pentru că a fost depus pe axa de finanţare europeană dedicată reducerii emisiilor de dioxid de carbon, unde limita de finanţare este de 10 milioane de euro. S-au stabilit trei „culoare” ce acoperă tot oraşul şi, astfel, s-a întocmit câte un proiect pentru fiecare culoar în parte. Pe lângă un parc auto nou şi o autobază modernizată, zeci de staţii reabilitate sau modernizate, proiectul include, printre altele, sisteme inteligente de management al traficului, semafoare noi, 300 de biciclete de închiriat, dar şi reabilitarea zonei Sanitas.

Citeşte şi:

https://glasul-hd.ro/mega-proiect-de-30-de-milioane-de-euro-la-hunedoara/

Loading...