glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Priveliştea din faţa geamului. O nouă construcţie stă să răsară în gangul dintre două blocuri din Deva

Mai mulţi locatari din blocurile C şi D de pe bulevardul Decebal din Deva stau cu frica în sân că o nouă construcţie le-ar putea umbri ferestrele. Este vorba despre un imobil care ar urma să se construiască în gangul, de aproximativ 10 metri lăţime, dintre cele două blocuri. De altfel, nu este prima dată când se doreşte construcţia unui imobil în această locaţie.

Poveste veche, reluată în prezent

Prima tentativă de construire a unei clădiri în acest spaţiu a avut loc în 2008. Atunci, locatarii din cele două blocuri au strâns semnături împotriva acestei construcţii care ar urma să le umbrească apartamentele. Solicitantul dorea construirea unui imobil cu demisol, parter şi trei etaje. La vremea respectivă s-au făcut, la solicitarea locatarilor, mai multe expertize care au concluzionat că nu se poate realiza o astfel de construcţie în acea zonă. Inspectoratul de Stat în Construcţii Timişoara le-a răspuns locatarilor, în august 2008, că decizia de construire a fost respinsă de Comisia Tehnică şi de Urbanism din cadrul Consiliului Local, dar s-a primit avizul tehnic pentru PUD pentru construirea unui imobil D+P. Câţiva ani mai târziu, alţi investitori vor să pună în practică un astfel de proiect. „În 23 decembrie 2013, asociaţia de proprietari a primit o adresă de la Primăria Deva prin care se solicita acordul locatarilor pentru construcţia respectivă. Noi am strâns semnături de la locuitorii celor două blocuri şi le-am depus la primărie în 6 ianuarie 2014, ultima zi de contestaţie fiind 7 ianuarie. Nu am fost şi nici nu vom fi de acord cu această construcţie. Ce garanţie avem noi că, deşi vor aprobare pentru D-P, nu se vor extinde în sus. Spaţiul este foarte mic iar, dacă este să ţii cont de toate regulile de construcţie, nu mai rămâi cu aproape nimic”, a spus Elena, una dintre locatare.

Cum să construiască aşa ceva aici!? Să ies pe geam şi să văd un perete?! Nu o să mai am lumină deloc în casă. Ar trebui să stau cu becul aprins, vara, la prânz”, a spus Mihai, un alt localnic

Spaţiul dintre cele două blocuri are 276 de metri pătraţi, o lăţime de 10 metri şi lungimea de 24 metri.

Convocaţi la primărie

În baza hârtiei prin care au arătat că nu sunt de acord cu construcţia, locatarii celor două blocuri au fost chemaţi la primărie. Oamenii spun că au discutat cu arhitectul şi cu reprezentanţii Biroului Urbanism, şi-a spus fiecare punctul de vedere şi s-a întocmit un proces-verbal. Locatarii vor primi un răspuns oficial din partea administraţiei publice locale în termen de 15 zile. Până atunci, niciun investitor nu va putea pune nici măcar o piatră în acea zonă.

Spaţiul în cauză, deşi este proprietate privată, este folosit în prezent drept cale pietonală de acces spre cele două blocuri din zonă, iar la orele de vârf şi pe timpul nopţii serveşte drept parcare pentru cei care nu găsesc spaţii libere în parcările de pe bulevard.

Back to top button