glasul-hd.ro Web analytics


Comunitate

Primăriei Deva nu-i pasă de gunoaiele de la Bejan

La solicitarea mai multor cetăţeni ai Devei, nemulţumiţi de gunoaiele care încă domină zona Bejan, „arie naturală protejată”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a încercat să constituie un grup de lucru care să rezolve problema. Primăria Deva n-a fost interesată. Nici de data aceasta.

Săptămâna trecută, la APM Deva, ecologişti în adevăratul sens al cuvântului s-au întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţii de mediu. Au stabilit atunci constituirea unui grup de lucru din care să facă parte şi Primăria Deva, Garda de Mediu, Garda Forestieră şi Ocolul Silvic Simeria, cel care administrează zona împădurită. Ieri ar fi trebuit ca reprezentanţi ai instituţiilor amintite să se întrunească din nou pentru a stabili un plan de măsuri. Cei ai Primăriei au lipsit din nou. La fel au procedat şi la începutul lunii, când s-a pus problema gunoaielor de pe Dealul Cetăţii.

„Ocolul Silvic şi-a făcut datoria şi a identificat mare parte din punctele în care sunt depozitate gunoaiele. Obligaţia salubrizării zonei aparţine Primăriei Deva care, se pare, nu e deloc interesată de problemă. Deşi am lansat o invitaţie cu o săptămână în urmă, la întrunirea de astăzi (ieri – n.red.) nu a fost prezent niciun reprezentant al Primăriei. Nu e vorba de PET-uri şi ambalaje de hârtie, ci de moloz şi alte materiale, care nu pot fi curăţate prin acţiuni de voluntariat la care participă copii şi tineri”, declară Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.

Tags

One Comment

Back to top button
Close
Close