glasul-hd.ro Web analytics


Actualitate

Primăria Deva a plătit astăzi Termocentralei Mintia subvențiile pentru energia termică livrată populaţiei

Primăria Municipiului Deva a plătit vineri, 10 aprilie 2020, către Complexul Energetic Hunedoara, suma de aproximativ 200.000 lei, reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei de preţ la energia termică furnizată populaţiei, aferentă lunii martie 2020.
Am făcut acest lucru pentru ca energeticienii să îşi poată primi salariile în această perioadă dificilă pentru noi toţi.

Administraţia publică locală subvenţionează preţul la energia termică pentru devenii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, ca o măsură de protecţie socială ţinând cont de veniturile reduse ale acestei categorii de populaţie.

Valoarea subvenţiilor acordate de la bugetul local al municipiului Deva pentru acoperirea integrală a diferenţei dintre preţul de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrată populaţiei este aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2019.

De la începutul anului, Primăria Municipiului Deva a plătit, în total, Complexului Energetic Hunedoara aproximativ 2.000.000 lei, reprezentând subvenţiile la energia termică livrată populaţiei.

Back to top button
Close
Close