glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Povestea blocurilor „istorice” din Aninoasa se transformă într-o adevărată odisee

Nici ieri autorităţile nu au reuşit să-i convingă pe toţi ocupanţii blocurilor cu acoperişuri prăbuşite să îşi părăsească locuinţele

Situaţia celor două blocuri vechi din oraşul Aninoasa ale căror acoperişuri au cedat sub greutatea zăpezii a fost discutată ieri în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Pe termen scurt s-a decis ca specialiştii Inspecţiei de Stat în Construcţii să propună soluţii, iar pe termen mediu şi lung s-a decis întocmirea unui proiect de hotărâre de guvern.

 

„Mâine (astăzi – n.red.) specialişti ai Inspecţiei de Stat în Construcţii şi un expert în structuri vor merge din nou la Aninoasa pentru a identifica cele mai bune soluţii care se pot lua, pe termen scurt. În perioada următoare vom promova un proiect de hotărâre de guvern prin care vom solicita alocarea de fonduri pentru ca acoperişurile mai multor blocuri vechi din Aninoasa să fie consolidate. Domnul primar ne-a prezentat o documentaţie pe care o avea pregătită pentru 18 dintre cele 32 de blocuri vechi de aproximativ 130 de ani. Suma necesară se ridică la aproximativ 45 de milioane de lei”, declară prefectul judeţului, Fabius Kiszely.

Nu vor să plece

Miercuri după-amiaza, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Aninoasa a dispus evacuarea a trei dintre blocurile vechi din oraş, însă nu toată lumea s-a conformat. Dintre cele 36 de familii care locuiesc în imobile, doar 16 s-au conformat, restul refuzând evacuarea asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia lor. Reprezentanţii autorităţilor se plâng că legea le permite să emită ordine de evacuare dar nu prevede nicio sancţiune pentru nerespectarea lor. În general au decis să se mute la rude şi la prieteni, nicidecum în sala de sport pusă la dispoziţie de Primărie, familiile care locuiau la etaj (zona cea mai periculoasă în cazul unor prăbuşiri ale plafonului). Pompierii au încercat să „subţieze” stratul de zăpadă de pe acoperişurile a două dintre blocuri, dar au renunţat, motivând că structura acoperişurilor e atât de slabă încât orice încercare a lor ar fi fost extrem de riscantă. În zonă au fost mobilizate şi echipaje medicale, precum şi efective de poliţişti şi jandarmi.

Citeşte şi:

https://glasul-hd.ro/la-aninoasa-zapada-distruge-blocurile-unul-dupa-altul/

 

 

 

 

 

Back to top button