glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSpecial

Pictură și poezie în cafeneaua culturală (GALERIE FOTO)

Primăvara este așteptată la Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” cu evenimente dedicate femeilor. După o seară de poezie, urmează o lună de pictură, cu teme legate de „flori, fete și… nuduri”.

Vineri seara, salonul cafenelei „Jos pălăria”  s-a umplut de versuri și rime. Publicul, neașteptat de numeros pentru o seară de poezie, a fost delectat cu versurile poeților  Dumitru Tâlvescu, Adrian Anghelescu, Ioan Vasiu și Ioan Urda, rostite chiar de  autori. Evenimentul cultural s-a bucurat de un real succes, iubitorii de poezie savurând creațiile prezentate. Seara de poezie a fost o premieră și pentru „Jos pălăria”, unde primăvara le va mai aduce multe surprize iubitorilor de artă din Deva. „Sunt plăcut uimit că la seara de poezie a venit așa multă lume! Nimeni nu a plecat până la sfârșit, iar asistența a fost extrem de atentă și plăcut impresionată de prezentările gazdelor. Pot spune că poezia a triumfat, noi , toți cei de acolo, am furat vremurilor o bucată de bucurie intens spirituală. Vom continua!”, a declarat inițiatorul acestui eveniment, scriitorul Dumitru Tâlvescu.

Flori și fete pe simeze

Primăvara își face loc în cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” în toate formele ei figurative. Ca anotimp al frumosului, al florilor timpurii, ale zilelor dedicate mamelor și femeilor, dar și ca un anotimp al recreerii, al erotismului creator, al maternității și fecundității. Expoziția „Flori, fete și… nud” a artistului plastic din Alba Iulia Cătălin Muntean este o definiție completă a anotimpului renașterii. O expoziție inedită care adună pe simezele cafenelei tablouri inocente cu flori și chipuri angelice de fete, alături cu nudurile de un erotism fără nicio vulgaritate. Un erotism mai degrabă matriarhal, care sugerează frumusețea feminină în puritatea ei absolută, nudul. Vernisajul exoziției va avea loc în această seară de la ora 18, pentru ca din data de opt martie publicul iubitor de artă și cafea bună să poată admira „primăvara” pe simezele cafenelei, timp de o lună.

Back to top button