Taximetrist tâlhărit de un client
Cursă cu „surprize” pentru un taximetrist din Petroșani. Acesta a fost atacat de unul dintre clienții săi și, pe deasupra, a fost lăsat și fără toți banii pe care îi încasase. Într-un final, după ce a scăpat de pericol, taximetristul, în vârstă de 24 de ani, a sunat la poliție. Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul, care desfăşoară activitatea de taximetrie, în seara zilei de 04.03.2016, în jurul orei 22:50, a preluat un client din zona Aeroport, din municipiul Petroşani, care i-a solicitat să-l transporte până în localitatea Aninoasa, pe strada Cătănești. La scurt timp de la plecare, clientul i-a solicitat conducătorului auto să oprească pentru a mai prelua un pasager. La destinaţie, conducătorul auto a fost pulverizat cu spray iritant lacrimogen de către unul din pasageri, cel care s-a aşezat pe scaunul din faţă, fiindu-i sustraşi şi banii de la bordul autoturismului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. Polițiștii au reușit să îl identifice pe făptaș, un tânăr de 33 de ani, din Petroșani, pe numele căruia au întocmit dosar penal pentru tâlhărie. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.






