Petroşenean cercetat pentru contrabandă cu alcool
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Petroşani, este cercetat de poliţiştii gorjeni pentru contrabandă cu alcool. Acesta a fost prins în Târgu Jiu, cu portbagajul tixit de sticle cu marfă de contrabandă.
Tânărul petroşenean a fost oprit în trafic, de poliţiştii Biroului Rutier Târgu Jiu, în toiul nopţii, în timp ce transporta cu autoturismul pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu 246 de recipiente din plastic a câte un litru de alcool etilic, fiecare, de provenienţă străină. Oamenii legii i-au cerut tânărului documentele de provenienţă şi transport ale mărfii, fără ca acesta să le poată prezenta. Luat la întrebări, tânărul petroşenean le-a spus poliţiştilor că a achiziţionat sticlele cu alcool de pe raza municipiului Petroşani şi urma să le vândă în Gorj. Întreaga cantitate de alcool a fost indisponibilizată în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.






