Peste 50 de mii de copii hunedoreni au început orele de curs
Clopoţelul va suna astăzi pentru aproximativ 55 de mii de elevi şi preşcolari din judeţul Hunedoara. Festivităţile de deschidere a noului an şcolar încep la ora 9:00 în majoritatea şcolilor din judeţ, mai puţin în Petroşani, unde acestea au avut loc sâmbătă.
Aproximativ 55 de mii de elevi din judeţul Hunedoara, încep atăzi un nou an de studii, iar 2.300 dintre aceştia vor păşi pragul şcolii pentru prima oară. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara cei mai mulţi elevi sunt cei din ciclul liceal.
“Anul acesta avem înregistraţi un total de 57.300 de elevi, din care 2300 vor merge în clasa pregătitoare. În ciclul primar vor merge 15 mii de copii, iar la gimnaziu 16.500. Cei mai mulţi elevi sunt înregistraţi în învăţământul liceal, 21.500, iar un număr de două mii de elevi vor urma cursurile post liceal”, a precizat purtătoarea de cuvânt a IŞJ Hunedoara, Marta Mate.
Noutăţi în noul an şcolar
Noul an şcolar aduce mai multe modificări atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Anul şcolar va avea 36 de săptămâni de cursuri, clasele terminale vor avea un regim special iar elevii acestora vor încheia cursurile mai devreme. Clasa pregătitoare este introdusă pentru prima dată anul acesta şi face parte din învăţământul obligatoriu şi va rămâne la învăţământul primar. Elevii din clasa a XII-a vor putea opta la sfârşitul acestui an şcolar între Bacalaureatul normal şi cel profesional. Vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni, iar vacanţa de primăvară două. În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie va fi vacanţă pentru copiii din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar. De asemenea, se păstrează săptămâna «Şcoala altfel», organizată în intervalul 1-5 aprilie, dar sub denumirea “Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat naţional 2013 va începe în data de 10 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Evaluarea naţională pentru anul şcolar 2012 – 2013 va începe cu proba scrisă la limba şi literatura română care va avea loc în data de 25 iunie.






