glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Liceul “Sabin Drăgoi” din Deva a fost complet modernizat

Elevii Liceului Sabin Drăgoi din municipiul Deva vor învăţa din această toamnă într-o clădire complet modernizată.Reprezentanţii unităţii de învăţământ şi cei ai administraţiei locale Deva au tăiat vineri paglica inaugurală. Proiectul de modenizare a clădirii liceului este finanţat din fonduri nerambursabile, valoarea acestuia fiind de trei milioane de lei. Cu aceste fonduri au fost reabilitate spaţiile destinate procesului educaţional, au fost renovate laboratoarele, sala de sport şi sala festivă.

“Este important pentru noi să începem anul şcolar în cele mai bune condiţii. Aproximativ 360 de elevi vor învăţa de luni în această clădire complet modernizată. Proiectul a avut în vedere modernizarea clădirilor, reabilitarea unităţii noastre de învăţământ şi dotarea cu materiale specifice. Astfel au fost reabilitate două corpuri de clădire, unul în care sunt amenajate săli de clasă şi cel care cuprinde laboratoare, sala de sport şi sala festivă. Urmează ca unele săli să fie dotate, în cel mai scurt timp, şi cu mijloace didactice performante”, a precizat directorul Liceului Teoretic “Sabin Drăgoi” din Deva, Felicia Adăscăliţei.

Back to top button