glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Peste 150 de relee CFR, furate de patru hunedoreni

Un număr de patru persoane au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce au sustras zeci de relee CFR. Cei patru au fost identificaţi de oamenii legii la sfârşitul săptămânii trecute şi sunt acuzaţi de furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă.

Potrivit poliţiştilor, cele patru persoane au furat nu mai puţin de 159 de relee din mai multe zone CFR din judeţ. Aceştia, în cursul zilelor de 31 ianuarie, 2 şi 8 februarie 2014, au sustras din dulapurile de lângă bariere, din zona staţiei CFR Bretea Strei, pasajului de trecere la nivel cu cale ferată dintre localităţile Sîntamăria Orlea şi Balomir, staţiei Baru Mare şi Livadia, precum şi de pe traseul de cale ferată Mintia–Brănișca, un număr de 159 de relee, care asigurau funcţionarea instalaţiilor de semnalizare și dirijare feroviară”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agentul de poliţie Laura Bradu.

Prin faptele lor, cei patru suspecţi au pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare, prejudiciul cauzat ridicându-se la aproximativ 600.000 de lei. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea luării măsurilor legale. Cei patru au fost prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Haţeg cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Back to top button