glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Peste 1.000 hunedoreni și-au cumpărat case prin programul „Prima Casă”

Hunedorenilor le-au fost acordate de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), în primele șase luni ale acestui an, peste 1.300 de credite prin Programul „Prima Casă”, în valoare de circa 30 de milioane de Euro.

La nivel naţional, prin contractele încheiate de la începutul Programului (2009) şi până la data de 20 iulie 2014, FNGCIMM a acordat peste 119.200 de garanţii, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde euro pentru credite accesate în valoare de peste 4,56 miliarde de euro.

Tinerii caută apartamente cu două camere

În județul Hunedoara programul a fost accesat cu preponderență de tineri cu vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, care au preferat achiziționarea apartamentelor cu două camere. Plafonul disponibil în acest moment în cadrul Programului „Prima Casă” este de aproximativ 1.090 milioane de lei, care include şi plafonul în valoare de aproape 490 milioane de lei, destinat achiziţiei de locuinţe prin ANL. Creditul obținut prin acest program poate fi rambursat pe o perioadă de până la 30 de ani, unele bănci permițând solicitanților să aibă mai mulți coplătitori, astfel încât să poată obține o sumă mai mare de bani. Aplicantul acestui program trebuie să dovedească deținerea unor venituri constante, în principal din salariu, vechimea în muncă necesară fiind de minimum trei luni, fișa fiscală fiind obligatorie. În medie, rata lunară ce trebuie plătită pentru credit nu poate depăși 40-50% din valoarea unui venit mediu.

Diferențele față de alte credite

Principala diferență dintre un credit ipotecar obișnuit din oferta băncilor și un credit tip „Prima Casă” este aceea că beneficiarul programului este garantat în proporție de 50%, de către stat. În cazul în care acesta nu va plăti ratele la bancă și este executat silit, statul, prin FNGCIMM, va plăti băncii care a acordat respectivul credit o despăgubire reprezentând contravaloarea a 50% din împrumut. Suma maximă garantată este de 60.000 de euro pentru un credit destinat achiziției unei locuințe, deci aceasta va avea aceeași valoare maximă, din care 5% reprezintă avansul pe care beneficiarul trebuie să-l plătească înainte de obținerea creditului, astfel încât valoarea maximă a creditului este de 57.000 -de euro. Dobânzile sunt mai mici decât un credit obișnuit, fără alte comisioane, iar avansul necesar este de doar 5%, față de cel uzual de 25%. Locuința achiziționată prin acest credit nu va putea fi vândută pe o perioadă de 5 ani, înainte de rambursarea împrumutului.

Guvernul a estimat că în actuala etapă a Programului „Prima Casă”, care se desfășoară din iulie și la care participă peste 15 bănci, vor putea fi acordate în jur de 40.000 de credite în valoare de 1,5 miliarde Euro.

Back to top button