glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Criză de vaccin antihepatic pentru bebeluşi în judeţ. Aproximativ 100 de nou – născuţi au rămas nevaccinaţi

Aproximativ 100 de bebeluşi din judeţul Hunedoara care s-au născut în maternităţile din judeţ în ultimele săptămâni au fost externaţi fără a fi imunizaţi împotriva hepatitei B. Potrivit medicilor specialişti, până la începutul lunii august dozele de vaccin Engerix- B vor ajunge în judeţ.

În ultima lună, în toate maternităţile din ţară s-a constatat o criză de Engerix-B, care a dus la sistarea vaccinării nou-născuţilor împotriva virusului hepatic B. La nivelul judeţului Hunedoara aproximativ o sută de bebeluşi au fost externaţi din maternităţi fără a fi imunizaţi împotriva hepatitei. Medicii specialişti avertizează că riscurile de îmbolnăvire sunt foarte mari la nou-născuţi, în special la cei născuţi din mame care au hepatita B, unde procentul de transmitere a bolii este de aproximativ 20 la sută. Cu toate că părinţii îşi asumă un risc atunci când pleacă din maternităţi cu bebeluşii neimunizaţi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara îi asigură pe aceştia că până la începutul lunii august dozele de vaccin vor ajunge în judeţ, iar copiii vor putea fi imunizaţi. Vaccinul Engerix – B care lipseşte face parte din schema naţională de vaccinare. Vaccinul împotriva hepatitei B trebuie făcut în primele 24 de ore de la naştere. Criza de vaccinuri este cauzată de întârzierea organizării licitaţiilor de căte Ministerul Sănătăţii. 

Back to top button