glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Pericol de avalanşe în masivele muntoase din Hunedoara

Salvamontiştii hunedoreni recomandă turiştilor care intenţionează să plece în aceste zile pe traseele montane, mai dificile, din masivul Parâng, Straja sau Râuşor să amâne excursia deoarece, la peste 1.800 de metri altitudine, există riscul producerii avalanşelor. Singurele zone sigure sunt pârtiile de schi din aceste staţiuni montane.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont, în ultimele zile ninsorile au fost foarte consistente, vântul a viscolit zăpada, iar în aceste condiţii, în special la altitudini mari, de peste 1.800 de metri, există risc de producere a unor avalanşe.
Şeful Salvamont Parâng, Dumitru Bârlida, a apreciat că riscul de avalanşă este de patru, pe o scară de la unu la cinci. Stratul de zăpadă măsoară 80 de centimetri, la cota 1.700. “La peste 1.800 de metri altitudine există riscul producerii de avalanşe, motiv pentru care i-am înştiinţat pe turiştii aflaţi în staţiune, cărora le-am recomandat să nu se aventureze, în această perioadă, pe trasee dificile şi să evite, chiar şi cei mai experimentaţi, zonele de creastă, unde stratul de zăpadă este mai mare şi se pot declanşa foarte uşor avalanşe”, a declarat Dumitru Bârlida.
Riscul de avalanşă se va menţine şi în perioada următoare pentru că zăpada căzută a fost viscolită, iar temperaturile foarte scăzute nu vor asigura coeziunea între straturi.

Back to top button