glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Pe întuneric timp de o oră! Deva și Hunedoara marchează „Ora Pământului”

Municipiile Deva și Hunedoara se vor alătura şi anul acesta oraşelor care în data de 25 martie 2017 vor lua parte la evenimentul „Ora Pământului”. Cu această ocazie, iluminatul public va fi oprit timp de o oră.

Administrațiile publice locale din Deva și Hunedoara vor participa şi în acest an la una dintre cele mai importante acţiuni mondiale de protejare a Pământului. Astfel, alături de milioane de oameni din întreaga lume, sâmbătă, 25 martie, hunedorenii vor stinge lumina timp de 60 de minute, în cadrul campaniei mondiale „Ora Pământului”. „Primăria Municipiului Deva marchează Ora Pământului, alăturându-se astfel campaniei lansate de World Wildlife Fund for Nature pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice care amenință să distrugă biodiversitatea planetei. În acest sens, sâmbătă, între orele 20.30-21.30, va fi oprit iluminatul public pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 – zona cuprinsă între Piața Unirii și intersecția cu strada Avram Iancu. De asemenea, va fi oprit iluminatul ambiental la sediile celor mai importante instituții publice din oraș – Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local Deva, Prefectura Județului Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Teatrul de Artă și Centrul Cultural <Drăgan Muntean>”, susțin reprezentanții primăriei Deva.

Numele municipiului Hunedoara, scris cu ajutorul lumânărilor

Municipiul Hunedoara se numără printre oraşele care în acest weekend vor sta timp de o oră pe întuneric. Așadar, sâmbătă, între orele 20:30 – 21:30, la Hunedoara se vor stinge luminile pe bulevardul Libertății – strada Constantin Bursan – strada Castelului – curtea exterioară a Castelului Corvinilor. Iluminatul public se va opri timp de 60 de minute, timp în care un grup de tineri voluntari de la „Cercetașii României”, alături de cetățeni ai orașului vor participa la un marș pe traseul Primărie – Castelul Corvinilor. În curtea exterioară a Castelului Corvinilor ei vor scrie cu ajutorul lumânărilor, numele municipiului Hunedoara. „Evenimentul reprezintă o acțiune simbolică, derulată la nivel internațional și are ca scop conștientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale. Anul acesta mesajul și îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este <Dăruiește naturii din energia ta>. Acţiunea se derulează în cadrul campaniei naționale coordonată de WWF-România (World Wide Fund for Nature). Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul oficial Earth Hour în România – www.ora-pamantului.ro”, reiese dintr-un comunicat al administrației locale Hunedoara.

One Comment

Back to top button