glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Paşte prelungit la Primăria Devei

Edilii reşedinţei de judeţ au „uitat” ornamentele de Paşte amplasate prin oraş. Asta n-ar fi fost o problemă foarte mare, dacă nu le-ar fi uitat şi „băgate-n priză”. Imaginile sunt surprinse în seara zilei de miercuri, 15 mai. Paştele, dacă bine ne-aducem aminte, a fost în 28, 29 şi 30 aprilie.
La un moment dat, am fost tentaţi să credem că pe responsabilii din Primăria Devei i-a apucat, deodată, habotnicia şi vor să lase ornamentele măcar până la sărbătoarea Înălţării (pe 6 iunie) sau chiar până la Rusalii (pe 16 iunie). Doar că, din spusele şefului Serviciului Public de Gospodărire Comunală, Irinel Faur, reiese că nu e chiar aşa. Totuşi, n-a ştiut să ne spună de ce ornamentele au rămas atâta timp pe amplasamente şi conectate la reţeaua de iluminat public. „Nu ştiu, credeţi-mă, de ce au rămas neridicate şi legate la reţea. Chiar nu ştiu. Eu ştiu doar că astăzi (ieri-n.red.) am primit dispoziţie să le ridicăm şi ne apucăm de treabă. O parte dintre ele au şi fost ridicate, cred. Oricum, până pe marţi, o să finalizăm cu ridicarea ornamentelor”, ne-a declarat Irinel Faur.