glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Paradox tipic românesc: CEH importă cărbune pentru termocentrala care stă pe huilă

Oficial, e vorba de probe tehnologice. Neoficial, CEH are grave probleme cu producţia, iar situaţia ar putea deveni şi mai gravă

O garnitură de tren încărcată cu huilă de import a ajuns zilele trecute nu la Mintia, ci chiar la Paroşeni, termocentrala care era odată înconjurată de capacităţi de producţie a huilei. Conducerea CEH spune că e vorba despre o situaţie temporară. La cum merg însă lucrurile, se anunţă cea mai dificilă iarnă pentru Complexul Energetic Hunedoara. Administraţia CEH se pregăteşte pentru scenariul în care prelugirea activităţii de producţie la Lupeni şi Lonea nu va fi aprobată.

CEH are încheiat un contract pentru un import de cărbune de 50.000 de tone. N-ar fi pentru prima oară. Şi în anii trecuţi s-a mai importat cărbune, dar pentru a completa stocurile de la Mintia. În toamna aceasta, producţia hunedoreană de energie înregistrează o premieră: Termocentrala Paroşeni, unitate de producţie sub care încă mai există huilă, primeşte cărbune din import, adus de la mii de kilometri distanţă. Asta din cauză că minele din Valea Jiului au ajuns într-o stare deplorabilă. Lipsa investiţiilor din ultimii ani a făcut ca producţia celor patru exploatări miniere din cadrul CEH să nu depăşească acum 2.000 de tone pe zi. Cele două termocentrale au însă nevoie de cel puţin 4.000 de tone de cărbune pe zi, pe timp de iarnă. Când temperaturile scad sub minus 10 grade Celsius, necesarul minim se apropie de 6.000 de tone (mai ales dacă sunt solicitate să intervină în sistem cu producţie suplimentară, în cazul unor perioade geroase mai îndelungate, cum s-a întâmplat în ianuarie 2016).

Se probează un amestec de cărbune

„Am trimis o garnitură de cărbune la Paroşeni şi, încă nu am decis, dacă vom trimite sau nu şi o a doua garnitură. Ambele termocentrale din cadrul CEH sunt proiectate să funcţioneze pe cărbune din Valea Jiului, cu o putere calorică de 3.200 – 4.000, în timp ce cărbunele din import cu o putere de 6.000. Vrem să găsim o reţetă de amestec care să funcţioneze, în cazul în care, de exemplu, avem probleme cu prelungirea producţiei la Lupeni şi Lonea. E vorba de probe tehnologice care se fac la Paroşeni. Dacă nu se continuă producţia la Lupeni şi Lonea, va trebui să gestionăm situaţia, că nu avem încotro”, declară directorul CEH, Samuel Dioane. Acesta adaugă însă că speră ca argumentele care vor fi puse pe masa oficialilor în săptămânile următoare să îi convingă de faptul că două mine cum sunt cele amintite nu pot fi oprite de pe o zi pe alta, în primul rând din motive care privesc siguranţa locuitorilor zonelor respective (mina Lupeni e, practic, în oraş), apoi din motive care ţin de siguranţa sistemului energetic naţional.

Producţie aproape simbolică

Samuel Dioane mai spune că, la ora actuală, CEH produce aproximativ 2.000 de tone pe zi şi că, de săptămâna viitoare, se va ajunge la 2.500 de tone pe zi, „după ce se vor pune la punct câteva detalii tehnice la mina Vulcan”. Cantitatea nu este suficientă nici măcar pentru o zi de funcţionare la Mintia, pe timp de iarnă, cu un singur grup. Jumătate din producţia actuală a CEH este asigurată de mina Lupeni, cea despre care oficialii Guvernului spun că va înceta să mai producă la 31 decembrie anul acesta. Liderul Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, spune că tocmai situaţia de moment ar putea fi un argument puternic pentru a prelungi perioada de producţie a exploatărilor de la Lonea şi Lupeni: „La Lupeni se produc cel puţin 900 de tone pe zi. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar opri acum producţia aici?! Eu sper să reuşim să prelungim perioada de producţie şi la Lupeni şi la Lonea. Nici pe mine nu mă încântă că am ajuns să aducem cărbune de import tocmai la Paroşeni, dar asta este situaţia, dacă în ultimii ani nu s-a mai investit nimic în exploatări. Dacă mergem mai departe în formula cu patru exploatări miniere, o să ajungem, în ianuarie, la o producţie de 3.000 de tone pe zi astfel încât să reuşim să trecem iarna. Spuneţi că va fi cea mai grea iarnă pentru CEH? Au mai fost ierni grele în ultimii ani şi am reuşit să le trecem”.

Back to top button
Close
Close