glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Până-n iunie, în Hunedoara, lactatele se vând doar la „Dunărea”

Sectorul produselor lactate din principala piaţă agro-alimentară a Hunedoarei a fost mutat la Piaţa Dunărea în urma unui control al Direcţiei Sanitar Veterinare. Situaţia va dura cel puţin până la finele lunii mai, când se estimează că se vor finaliza lucrările de reamenajare a unei părţi din Hala Obor.

În urmă cu trei săptămâni, firma desemnată de Primăria Hunedoarei să reamenajeze sectorul produselor lactate din Piaţa Obor a început lucrul. Iniţial, producătorii de brânzeturi şi lapte au fost mutaţi într-o altă zonă a aceleiaşi hale, însă compromisul a fost deranjant atât pentru o parte dintre clienţi, cât şi pentru inspectorii DSV, care au decis că nu sunt întrunite condiţiile igienico-sanitare minime, mai ales din cauza prafului produs de lucrările de reamenajare. „Şi unii producători s-au plâns de situaţia asta, aşa că, săptămâna trecută, am decis să mutăm tot sectorul de lactate, temporar, în Piaţa Dunărea, unde au la dispoziţie un spaţiu în condiţii optime de lucru. Altă soluţie mai bună nu există”, spune Mihaela Fereczi, directorul Serviciului Public Administraţia Pieţelor, din subordinea Primăriei Hunedoara.

Conform datelor publicate de Primărie, după reamenajare, sectorul de lactate din Hala Obor va fi compartimentat, va avea instalaţii de aer condiţionat alimentate cu energie solară, sistem de ventilaţie cu recuperare de căldură, podea cu gresie şi pereţi placaţi cu faianţă şi instalaţie electrică refăcută. Pentru această investiţie, Primăria a alocat 721.000 de lei.

One Comment

  1. Prostie la patrat : 1 ) Nu trebuia distrus betonul ci nivelat2)i Adaugata suprafata de trafic greu tip hale industriale Lucrarea era deja terminata ! Oricum acum nu se lucreaza ! De ce ?

Back to top button