O Sabie Solingen de paradă poate fi admirată la muzeul devean
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu această lună, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”. Este vorba despre o sabie Solingen de paradă pentru ofiţeri, care datează din secolul XX și care va putea fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Elementele sale principale, mânerul, garda, lama şi teaca sunt lucrate din oţel prin forjare şi apoi prelucrate mecanic prin pilire, găurire, decupare, nituire, şlefuire sau gravare. Mânerul propriu-zis, confecţionat din lemn şi înfăşurat cu sârmă argintie răsucită, este terminat în cap de vultur cu ochii din pietre semipreţioase şi are ca terminaţie un buton aplatizat care poartă coroana regală. Lama are profil triunghiular, cu nervură mediană pe două treimi din lungime. Pe jumătatea dinspre bază a lamei se observă un registru ornamentat cu motive florale şi însemnul fabricii, o veveriţă, toate executate prin gravare. Piesa face parte din colecţia de arme a MCDR și a fost restaurată în cadrul Laboratorului de restaurare al muzeului, intervenţiile efectuate asupra sa având drept scop stoparea procesului complex de distrugere a metalelor şi a aliajelor metalice sub acţiunea chimică, electrochimică şi microbiană a mediului.






