O plimbare în „colţul hunedorean” de Siebenburgen
Acolo unde Apusenii de Sud-Est aproape că se leagă de Masivul Şureanu, despărţiţi doar de Mureş, întâlneşti o aşezare puţin bizară. O colonie de ţigani la un capăt, blocuri ceauşiste la celălalt, iar în centru un adevărat burg săsesc-transilvan. Este oraşul cu nume de… oraş – Orăştie. Colonia şi blocurile au fost ridicate odată cu revoluţia industrială comunistă iar burgul…. Aici e o cu totul altă poveste, mult mai lungă şi de-a dreptul captivantă.
Odată ajuns în Centrul Vechi al Orăştiei nu mai ai aproape niciun dubiu că ai ajuns în cel mai cunoscut ţinut al României pe plan mondial – Transilvania. Doar Catedrala Ortodoxă, izbitor de asemănătoare cu celebra „Sfânta Sofia”, îţi creează mici îndoieli. Înconjurată însă de clădirile de secol XlX timpuriu diferenţa dintre stilul ei bizantin şi restul edificiilor se estompează rapid. Pe străzile înguste, unele încă pietruite, abia dacă-şi mai face loc câte-o maşină. De după porţile înalte ale caselor, făcute după acelaşi tipic săsesc, nu se aude nici un zgomot. Acoperite de un cer plumburiu clădirile vechi se tânguie după o reparaţie capitală care să le readucă la strălucirea de altă dată şi şoptesc un trecut încărcat de evenimente, de schimbări majore. Toate sunt dispuse aproape concentric în jurul a două biserici pe stil gotic, înconjurate de un zid gros şi înalt. Dacă ar fi o singură biserică, ai avea impresia că te afli în Turda. Sunt însă două, aşa că nu încape loc de confuzie.
Opt milenii de istorie
Aflăm din cărţi că zona a fost locuită încă de acum 8.000 de ani. Până la cetăţile sacre de la Grădişte, din Orăştie nu trebuie decât să urci un ceas spre sud, în Şureanu. Apoi au venit romanii. Şi-au ridicat aici mai multe „villa rustica”, cum se numeau fermele romane. Orăştia devenise loc dependent administrativ tocmai de Sarmizegetusa Ulpia Traiana (situată aproape de Haţeg, la 45 de kilometri distanţă). În centrul oraşului localnicii şi-au ridicat o biserică pe care au înconjurat-o cu palisade şi un şanţ cu apă. Invazia maghiară din jurul anului 1.000 a dat noul nume al locului Varos (oraş). Poate că a fost primul oraş întâlnit în cale de la intrarea pe teritoriul românesc şi de aceea a fost numit aşa de simplu. Au venit, puţin mai târziu şi saşii, iar Orăştia a fost inclusă în Pământul Crăiesc, delimitat cel mai bine pe vremea lui Herman, întemeietor al Sibiului şi cel care a consacrat „Ţinutul celor şapte cetăţi” – Siebenburgen-ul. „Cetatea” situată azi în judeţul Hunedoara era atunci punctul vestic al Pământului Crăiesc în care cu preponderenţă saşii veniseră între 1.200 şi 1.400, organizaţi ca familii independente, în timp ce, aproape, la Vest, în Comitatul Hunedoarei abia se dezvolta sistemul nobiliar.
Dependenţi de un ghid
Dată fiind densitatea de clădiri, evenimente şi date istorice existentă în Orăştie am apelat la un ghid, rol jucat de coordonatorul muzeului local, Mihai Căstăian. Îşi începe traseul turistic improvizat de la hanul vechii poşte din Orăştie, unde se spune că, după detronare, Alexandru Ioan Cuza şi-a schimbat caii. Aici ne arată un relief roman încorporat în clădirea amintită, nerestaurată se pare niciodată. Obiectul provine de undeva din apropiere şi a fost amplasat în construcţie din cauză că aceasta a fost ridicată în epoca romantismului ce a caracterizat prima parte a anilor 1800.
Ajungem, după câţiva paşi lângă bisericile fortificate. Atipic, sunt două, iar povestea este destul de lungă. Prima, cea pe stil gotic „pur”, datează din secolul al XlV-lea şi este ridicată de saşii laolaltă cu maghiarii stabiliţi la Orăştie. Se dorea a fi una dintre cele mai mari din zonă, cu o lungime de peste 100 de metri, mai mare decât Biserica Neagră, de la Braşov. Au venit însă invaziile turceşti care au distrus oraşul în trei rânduri într-un interval de doar 70 de ani. În 1.800 reforma maghiară îi scoate pe saşii orăştieni din biserică. „Nemţii” nu stau prea mult pe gânduri şi îşi construiesc una, cel puţin la fel de frumoasă lângă cea veche.
Alte obiective ascunse pe străduţe
Trecem apoi pe lângă sinagoga evreiască, după aceea peste „Canalul Morii” – acum aproape sec, dar în trecut folosit pentru a pune în mişcare morile şi pentru a umple cu apă şanţul de apărare pe care-l avea odată biserica fortificată. Aflăm, între timp, că la sfârşit de secol XlX, început de secol XX, deşi era sub dominaţia clară a Imperiului Austro-Ungar, Orăştia era locul în care se tipărea româneşte fără prea mari probleme. Liviu Rebreanu şi-a publicat primul volum de nuvele aici. Tot aici existau mai multe ziare şi reviste româneşti apărute în principal pentru a susţine cauza românismului. Era oarecum firesc, mai ales că aici a apărut prima scriere în limba română (La începutul secolului al XVl-lea mai mulţi intelectuali români traduc primele cinci cărţi ale Bibliei. Lucrarea este tipărită de către Şerban, fiul diaconului Coresi. Avea să fie, de fapt, un efort de atragere a populaţiei române spre Calvinism).
Mergem mai departe spre Liceul „Aurel Vlaicu”, după numele aviatorului care a făcut gimnaziul la Orăştie. Clădirea inaugurată în 1913 ca liceu maghiar domină „sectorul vestic” al vechiului oraş, la concurenţă poate doar cu turla mănăstirii franciscane. Undeva-n apropiere, pe o altă stradă îngustă pe care nu trece nici o maşină, se află casa protopopului Ioan Moţa, un fervent susţinător al cauzei românilor din Transilvania. Locuinţa este aproape neschimbată, doar că, în loc de geamurile obişnuite, „sar în ochi” termopane din profil de aluminiu albe. Plimbarea are ca punct terminus Catedrala Ortodoxă, dar asta după ce trecem pe lângă fostul liceu nemţesc, Casina Română, Casina Maghiară şi alte câteva clădiri ce au mai bine de două veacuri vechime. De aici nu ne mai încumetăm să facem paşi spre partea de Nord sau de Vest a oraşului. Drumul Naţional 7 trece practic prin oraş, delimitând partea veche de cea „nouă”.
Pedeapsa comunistă
Fiul protopopului Ioan Moţa, Ionel, a fost mâna dreaptă a lui Corneliu Zelea Codreanu – conducătorul Gărzii de Fier. Aşa se face că după ce au ajuns la putere, comuniştilor le-a fost uşor să considere Orăştia drept „oraş legionar”. Cum ordinea, disciplina, bunul simţ şi respectul faţă de comunitate erau valorile cele mai preţuite în Orăştie, impuse de exemplele personale date de în special de „nemţi”, pentru localnici nu s-a putut o pedeapsă mai mare decât să li se aducă „pe cap” cete întregi de rromi, cei mai mulţi aduşi din zona Orşova – Turnu – Severin, odată cu ridicarea Porţilor de Fier.
